Putin a ordonat retragerea trupelor ruse de la frontiera cu Ucraina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Putin a ordonat retragerea trupelor ruse de la frontiera cu Ucraina

Externe 13 Octombrie 2014 / 00:00 429 accesări

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a ordonat ministrului Apărării să retragă trupele ruse staţionate la frontiera cu Ucraina începând din vară în cadrul unor exerciţii, a anunţat Kremlinul sâmbătă seară, referindu-se la cei aproximativ 17.600 de militari implicaţi în manevre în regiunea Rostov din sudul Rusiei, la nivelul Donbasului ucrainean. Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a primit ordinul prezidenţial după ce a raportat că antrenamentul de vară în poligoanele de tir din Districtul Militar Sud s-a terminat.

Putin urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, la summitul de vineri de la Milano, în prezenţa unor reprezentanţi europeni de rang înalt, inclusiv cancelarul Angela Merkel şi premierii italian, Matteo Renzi, şi britanic, David Cameron. Kievul şi Occidentul, care au adoptat sancţiuni economice fără precedent împotriva Rusiei, acuză Moscova că i-a înarmat pe rebelii pro-ruşi din estul Ucrainei şi că a trimis, în august, trupe din cadrul armatei, pentru a-i susţine. Moscova a dezminţit întotdeauna implicarea militarilor ruşi alături de separatişti. Din iulie, NATO afirmă că aproximativ 20.000 de militari ruşi sunt staţionaţi în Rusia, lângă frontiera cu estul Ucrainei.

Procesul de pace în estul Ucrainei se împotmoleşte, în pofida intrării în vigoare a unui armistiţiu, pe 5 septembrie, care a permis totuşi o calmare, într-un conflict ce s-a soldat, potrivit ONU, cu peste 3.600 de morţi în decurs de şase luni. Confruntările armate între forţele ucrainene şi rebele în estul Ucrainei continuă să facă victime, zilnic, în mai multe puncte fierbinţi de pe linia frontului, dar în special în fieful separatist Doneţk. Separatiştii şi reprezentanţii Kievului se acuză reciproc că nu respectă acordul de la Minsk, menit să permită crearea unei zone-tampon între beligeranţi. Săptămâna aceasta se anunţă intensă pe plan diplomatic, summitul de vineri de la Milano fiind precedat de o întâlnire consacrată crizei ucrainene, între şefii diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, şi americane, John Kerry, mâine, la Paris.



12