Rocade în Birourile Permanente la Cameră şi Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rocade în Birourile Permanente la Cameră şi Senat

Politică 04 Septembrie 2007 / 00:00 699 accesări

Ieri, în prima zi a sesiunii parlamentare de toamnă, deputaţii şi-au ales conducerea, componenţa Biroului Permanent rămînînd aceeaşi, dar făcîndu-se schimb de funcţii între unii dintre membrii acestui for. Astfel, Daniela Popa, de la PC, care a deţinut funcţia de vicepreşedinte, a fost aleasă secretar al Camerei, iar funcţia de vicepreşedinte a revenit lui Ioan Oltean (PD), care pînă acum a fost chestor. Gheorghe Albu (PNL), fost secretar, a devenit chestor. Noua structură a Biroului Permanent a primit 251 de voturi „pentru” şi 6 „împotrivă”. La propunerea grupurilor parlamentare, au fost aleşi în funcţia de vicepreşedinte Eugen Nicolicea (PSD), Valer Dorneanu (PSD), Ioan Oltean (PD) şi Lucian Augustin Bolcaş (PRM). Cele patru posturi de secretar al Biroului Permanent al Camerei vor fi ocupate de Valeriu Zgonea şi Ioan Munteanu, din partea PSD, liberalul Dan Radu Ruşanu şi Daniela Popa (PC). În funcţia de chestori au fost aleşi democratul Gheorghe Albu, Eserghep Gelil (PRM), Kelemen Hunor (UDMR) şi reprezentantul minorităţilor naţionale, Miron Ignat. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor este compus din preşedinte, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori. Preşedintele Camerei Deputaţilor, care este, totodată, şi preşedintele Biroului Permanent, se alege prin vot secret la începutul legislaturii, pe întreaga durată a mandatului Camerei, iar ceilalţi membri ai Biroului Permanent sînt aleşi la începutul fiecărei sesiuni parlamentare.

Pe de altă parte, preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat ieri că, pentru sesiunea parlamentară de toamnă, grupul PNL va prelua un post de secretar al Biroului Permanent de la PC, în timp ce grupul PRM va ceda un post de chestor conservatorilor. Liderul senatorilor PSD, Ion Iliescu, a anunţat că partidul doreşte menţinerea lui Doru Ioan Tărăcilă în funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent al Senatului. Potrivit deciziei grupului senatorilor social-democraţi, vor fi menţinuţi în funcţii şi Ilie Sîrbu, secretar al Biroului, şi Ioan Chelaru, chestor al Senatului. Astfel, noul Birou Permanent este constituit din vicepreşedinţii Doru Ioan Tărăcilă (PSD), Norica Nicolai (PNL), Radu Berceanu (PD) şi Corneliu Vadim Tudor (PRM). Secretari au fost aleşi Ilie Sîrbu (PSD), Mihai Ungheanu (PRM), Gavrilă Vasilescu (PC), Ştefan Pete (UDMR), iar chestori vor fi în sesiunea parlamentară de toamnă Ioan Chelaru (PSD), Constantin Dumitru (PNL), Daniel Iluşcă (PNL) şi Alexandru Pereş (PD). La nivelul conducerilor grupurilor parlamentare, singura modificare anunţată în plenul Senatului a fost operată de democraţi, fostul conservator Gheorghe Constantin luîndu-i locul pe postul de vicelider Paulei Ivănescu. Potrivit algoritmului negociat de liderii de grupuri parlamentare la începutul legislaturii 2004-2008, în sesiunea parlamentară septembrie-decembrie 2007, PSD va deţine două posturi de vicepreşedinte şi două de secretar, PD va deţine un post de vicepreşedinte şi unul de chestor, PNL va deţine un post de secretar, PC va deţine un post de secretar, PRM, un post de vicepreşedinte şi unul de chestor, UDMR, un post de chestor. Tot un post de chestor va reveni şi grupului minorităţilor naţionale. Astfel, faţă de sesiunea parlamentară trecută, PC pierde un post de vicepreşedinte în favoarea PD, iar PD pierde un post de secretar, pe care îl cedează PC.



12