Tariful pe caz ponderat pentru spitale, egalizat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De la 1 aprilie

Tariful pe caz ponderat pentru spitale, egalizat

Sănătate 06 Martie 2010 / 00:00 492 accesări

Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, doreşte ca descentralizarea spitalelor să aibă loc până la 1 iulie 2010, dar, înainte de acest lucru, va avea loc egalizarea tarifelor pe caz ponderat, începând cu 1 aprilie. Demnitarul a declarat că, de la 1 aprilie va intra în vigoare un nou contract-cadru de acordare de servicii medicale, respectiv fiecare spital va încheia un nou contract de finanţare cu casele judeţene de asigurări de sănătate, iar în cadrul aceluia se doreşte ca deja să se lucreze pe acest tarif pe caz ponderat egalizat şi toată lumea să aibă un tarif corect. „Dorim ca până la 1 iulie 2010 să descentralizăm managementul spitalelor şi să dăm comunităţilor şi autorităţilor locale posibilitatea de a se implica în acest management, de a numi, sancţiona şi revoca manageri de spital şi astfel de a elimina acest sistem care există de ani de zile în sistemul sanitar românesc cu două poluri, şi anume acela că de şapte-opt ani autorităţile locale răspund pentru clădiri în care funcţionează spitalele, le cerem să se implice şi ele se implică pe măsura posbilităţilor, dar managementul acestor spitale este numit de la Bucureşti, de ministru, ceea ce creează o ineficienţă în ceea ce priveşte managementul acestor spitale”, a declarat Cseke. El spune că spitalele nu pot fi „aruncate în terenul autorităţilor locale” fără a fi oarecum eficientizate. De aceea, a declarat ministrul, în scurt timp vor face două lucruri înainte de descentralizare, unul fiind de a apropia şi egaliza tariful pe caz ponderat. „Azi, în România există situaţii în care acelaşi tratament la un spital orăşenesc costă o anumită sumă, iar la altul cu 40-50% mai mult, acest lucru nu numai că nu este corect, dar e şi ineficient, şi trebuie să existe o şansă a tuturor, şi mă refer nu numai la managementul spitalelor, ci şi la şansa autorităţilor locale, a comunităţilor locale de a putea susţine un spital la un tarif corect”, a mai spus ministrul. O a doua măsură care va fi luată înainte de descentralizare este o analiză cu privire la structura organizatorică a tuturor spitalelor din ţară. Potrivit lui Cseke, în prezent echipe conduse de secretari de stat verifică spitalele şi acolo unde constată că structura organizatorică trebuie refăcută, vor lua măsuri. Spre exemplu, dacă vor exista într-un spital mai multe paturi, vor reduce din numărul lor.



12