"Tornero", prima melodie românească în Top 100 International

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

"Tornero", prima melodie românească în Top 100 International

Monden 26 August 2006 / 00:00 1586 accesări

După finala de la Eurovision din acest an, Mihai Trăistariu s-a bucurat de o atenţie deosebită şi de un succes remarcabil în aproape toată Europa. În prezent, piesa "Tornero", cu care artistul român s-a clasat pe locul al IV-lea la Eurovision Song Contest, a intrat în Top 100 International direct pe locul 43. Acest clasament este topul celor mai difuzate piese la ora actuală, în toată Europa. După ce piesa a staţionat, timp de cinci săptămîni, pe locul 1 în Grecia, în Top 100 Radio Airplay, trei săptămîni pe locul 1, în Cipru, în acelaşi Top 100 şi trei săptămîni pe locul 1, în Malta, precum şi în topurile radio a încă 21 de ţări, în acest moment melodia se află în suficient de multe clasamente muzicale pentru a intra şi în topul 100 general. De asemenea, "Tornero" ocupă locul 80 în Topul Latin International. Totodată, piesa cu care Mihai Trăistariu s-a clasat pe locul patru la Eurovision este în Topul Global pe locul 186, acest clasament fiind suma tuturor topurilor radio şi tv de pe toate continentele.

"Tornero" este prima melodie din România care a ajuns în Topul 100 International şi în Topul Global. Mihai Trăistariu a depăşit recordul celor de la "O-zone", obţinut cu piesa "Dragostea din tei", care a "prins" în unele ţări într-o anumită perioadă, în alte ţări după trei-patru luni, iar în altele, abia după un an, nereuşind să ajungă în Top 100 International.

Chiar dacă "Tornero" se află pe locul 1 în Malta şi Croaţia, pe locul doi în Germania, pe locul trei în Serbia şi pe şase, în Ucraina, melodia se bucură de un succes remarcabil şi pătrunde tot mai mult în topurile radio şi în cluburile din Europa. În acelaşi timp, tot mai multe case de discuri din lume sînt interesate să scoată la vînzare CD-ul "Tornero". Vocea lui Mihai Trăistariu face senzaţie în aproape toată Europa, acesta fiind primul artist român care ajunge la o asemenea performanţă, surclasîndu-i chiar şi pe băieţii de la "Akcent", care au mai avut piese în topurile europene.

Taguri articol


12