Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 29 Noiembrie 2010 / 00:00 710 accesări

ACADEMIA HAGI A PIERDUT FINALA MEMORIALULUI “GHEORGHE OLA”

Echipa de juniori a Academiei de fotbal Gheorghe Hagi (copii născuţi după 1 ianuarie 2001) a pierdut, sâmbătă după-amiază, finala turneului zonal al Memorialului “Gheorghe Ola”, fiind învinsă, în urma loviturilor de departajare, de Oţelul Galaţi, scor 4-3. La finele timpului regulamentar scorul a fost egal, 0-0. În urma acestui rezultat, Oţelul s-a calificat la turneul final al Memorialului “Gheorghe Ola”. După succesul de vineri, 5-2 cu Stars Brăila, Academia Hagi avea nevoie de cel puţin un rezultat egalitate în a doua partidă din grupă, cu ProLuceafărul Bucureşti, pe care a câştigat-o, sâmbătă dimineaţă, cu un categoric 4-0 (Brînzan 2, Neagu, Cangea). Partidele fazei zonale a Memorialului “Gheorghe Ola” s-au disputat în Sala Sporturilor din Techirghiol.

VOINŢA SIBIU, NOUL LIDER AL SERIEI A II-A

Rezultate înregistrate în etapa a 14-a din Seria a II-a a Ligii a II-a la fotbal: FC Argeş - FC Silvania 2-1, Mureşul Deva - CSM Rm. Vîlcea 2-1, Gaz Metan CFR Craiova - CS Mioveni 3-0, Arieşul Turda - ACU Arad 0-0, Voinţa Sibiu - Poli Iaşi 2-1, UTA - Unirea Alba Iulia 2-0, Petrolul Ploieşti - FC Bihor 1-0. Clasament: 1. Sibiu 27p; 2. Petrolul 25p (golaveraj: 23-12); 3. Mioveni 25p (17-10); 4. UTA 23p (27-20); 5. Bihor 23p (16-11); 6. Iaşi 20p; 7. Slatina 19p; 8. Craiova 17p; 9. Rm. Vîlcea 16p; 10. Turda 15p; 11. Argeş 14p; 12. Deva 13p (10-17); 13. Arad 13p (9-16); 14. Alba Iulia 12p; 15. Silvania 10p.

ÎNFRÂNGERE PENTRU HAGI

Galatasaray Istanbul, antrenată de Gheorghe Hagi, a fost învinsă, ieri, pe teren propriu, cu 2-1 (Guti 9-pen., Nobre 79 / Harry Kewell 90+1), de Beşiktaş Istanbul, în derby-ul etapei a 14-a a campionatului Turciei. Potrivit ajansspor.com, în ultimele minute ale partidei publicul a scandat “I love you Hagi” şi “Conducerea demisia”. Galatasaray şi Beşiktaş s-au confruntat până în prezent pe stadionul “Ali Sami Yen” de 52 de ori. Echipa gazdă a înregistrat 18 victorii, Beşiktaş 11, iar 23 de partide s-au terminat la egalitate. Acesta a fost ultimul derby jucat de Galatasaray pe stadionul “Ali Sami Yen”, echipa urmând să evolueze din 2011 pe “Turk Telekom Arena”. În primul său derby din al doilea mandat de antrenor la Galatasaray, Hagi a înregistrat o remiză, scor 0-0, în deplasare, cu Fenerbahce, pe 24 octombrie.

LACINA TRAORE, SPRE... FULHAM

Cotidianul englez Daily Mirror a anunţat, în ediţia on-line, că gruparea Fulham este foarte aproape de a ajunge la un acord cu CFR Cluj pentru transferul ivorianului Lacina Traore şi că jucătorul ar putea efectua vizita medicală la Londra înaintea perioadei de mercato din iarnă: „Managerul clubului Fulham, Mark Hughes, este aproape de câştiga cursa de 3 milioane de lire sterline (n.r. - 3,5 milioane de euro) pentru uriaşul atacant ivorian Lacina Traore - care s-a remarcat în Liga Campionilor la echipa CFR Cluj. Atacantul trebuie să ajungă la Londra pentru vizita medicală înaintea transferului din pauza din iarnă, surse din cadrul clubului clujean precizând că s-a ajuns la un acord financiar între cele două părţi. Traore - urmărit şi de Aston Villa la meciul pierdut cu FC Basel - are doar 20 de ani şi o înălţime de 2,03 metri. Stilul său ciudat a captat atenţia mai multor cluburi de top”. Lacina Traore evoluează din 2008 la CFR, echipă pentru care a jucat 40 de meciuri şi a înscris 17 goluri.

MARICA, GOL ŞI ELIMINARE

Atacantul Ciprian Marica a marcat un gol şi a fost eliminat în meciul pe care VfB Stuttgart l-a pierdut, sâmbătă, în deplasare, în faţa formaţiei Hamburger SV, scor 2-4, în etapa a 14-a a campionatului Germaniei. Marica a marcat în min. 9 şi a fost eliminat în min. 16. Celălalt gol al echipei sale a fost înscris de Gentner, în min. 46. Pentru Hamburger SV au înscris Trochowski (min. 3), Pitroipa (min. 29), Petric (min. 36) şi Van Nistelrooy (min. 60).

BARCELONA - REAL MADRID ADUNĂ 900 DE JURNALIŞTI DIN 28 DE ŢĂRI

Aproximativ 900 de persoane - redactori, fotografi, comentatori, cameramani şi tehnicieni, de la 159 instituţii de presă din 28 de ţări - vor transmite “El Clasico”, meciul FC Barcelona - Real Madrid, care se dispută astăzi, de la ora 22.00, pe stadionul “Camp Nou” din Barcelona. Potrivit clubului catalan, din cele 159 de mijloace de comunicare, 72 sunt ziare, 22 agenţii de presă, 26 posturi de radio şi 39 de televiziuni. Cele 28 de ţări reprezentate luni pe Camp Nou, de 891 de persoane, sunt: Spania, Elveţia, Qatar, Marea Britanie, Suedia, SUA, Franţa, Norvegia, Mexic, Germania, România, Argentina, Italia, Bulgaria, Brazilia, Portugalia, Danemarca, El Salvador, Olanda, Polonia, Japonia, Belgia, Rusia, China, Austria, Serbia, Andorra şi Turcia. Messi sau Ronaldo? “El Clasico” dintre FC Barcelona şi Real Madrid de luni încearcă să-i departajeze, pentru 90 de minute, pe “racheta” argentiniană şi “bolidul” portughez, absolut uimitori de la începutul sezonului, se arată într-un material al agenţiei France Presse.

BECKHAM, OFERTAT DE EVERTON

David Beckham ar putea reveni în fotbalul englez, la vârsta de 35 de ani! Managerul lui Everton, David Moyes, a declarat că ar dori să-l aibă la echipă din iarnă, sub formă de împrumut. Aflat sub contract cu echipa americană LA Galaxy, Beckham a fost împrumutat în ultimele două sezoane la AC Milan, între lunile ianuarie şi mai, atunci când campionatul american este în pauză. Moyes a fost coechipier cu Beckham la Preston North End, în 1995, când viitorul star al naţionalei Angliei a fost împrumutat de cei de la Manchester United. Beckham a părăsit Premier League în anul 2003, când s-a transferat de la Manchester United la Real Madrid.

NOI SUSPICIUNI DE CORUPŢIE ÎN CADRUL FIFA

Noi suspiciuni de corupţie în cadrul FIFA au apărut, ieri, după ce publicaţia elveţiană SonntagsZeitung a scris despre existenţa unei liste cu membri ai forului internaţional care ar fi primit “mai multe milioane”. Jurnalul a făcut aceste dezvăluiri cu patru zile înainte de desemnarea ţărilor organizatoare ale ediţiilor din 2018 şi 2022 ale Cupei Mondiale. SonntagsZeitung citează un cetăţean elveţian care a avut acces la lista respectivă. Acesta a explicat că membri ai Comitetului Executiv ai FIFA s-ar afla în spatele “cutiilor poştale ale firmelor” ce figurează pe document şi că printre numele respective ar fi şi cel al unui cunoscut membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO). Aceste noi suspiciuni vin după ce, pe 18 noiembrie, doi membri ai Comitetului Executiv al FIFA au fost suspendaţi, ca urmare a unei anchete a publicaţiei Sunday Times, care a dezvăluit că respectivii au solicitat bani în schimbul voturilor lor pentru atribuirea organizării CM din 2018 şi 2022. BBC ar urma să difuzeze, astăzi, un reportaj în care va prezenta cazurile de corupţie din cadrul FIFA. Pentru organizarea turneului final din 2018, candidatele sunt Anglia, Belgia/Olanda, Spania/Portugalia şi Rusia. Pentru CM din 2022 candidează Australia, Coreea de Sud, SUA, Japonia şi Qatar.

LINDEGAARD A SEMNAT UN CONTRACT CU MANCHESTER UNITED

Portarul danez Anders Lindegaard a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu Manchester United, a anunţat clubul englez. Lindegaard (26 de ani, 4 selecţii în naţională), care a evoluat până în prezent la clubul norvegian Aalesund FK, va începe antrenamentele cu noua sa echipă în luna decembrie, însă nu va putea juca pentru Manchester decât din luna ianuarie. Suma transferului nu a fost făcută publică.

TURNEUL CAMPIONILOR LA TENIS DE CÂMP

Tenismanul elveţian Roger Federer a câştigat Turneul Campionilor de la Londra, după ce l-a învins, aseară, pe spaniolul Rafael Nadal, scor 6-3, 3-6, 6-1, după o oră şi 37 de minute de joc. Federer, nr. 2 mondial, l-a egalat pe americanul Pete Sampras, reuşind să câştige un cincilea Masters, după cele din 2003, 2004, 2006 şi 2007. În schimb, Nadal a ratat şansa de a-l egala pe Andre Agassi, singurul tenisman care are în palmares Turneul Campionilor, cele patru Grand Slam-uri, Cupa Davis şi aurul olimpic. Tenismanul sârb Nenad Zimonjic şi canadianul Daniel Nestor au câştigat proba de dublu din cadrul Turneului Campionilor de la Londra, după ce i-au învins pe indianul Mahesh Bhupathi şi bielorusul Max Mirnâi, scor 7-6 (8/6), 6-4. Acesta este al doilea succes al lui Zimonjic, în vârstă de 34 de ani, după cel din 2008, obţinut cu acelaşi partener. Daniel Nestor, în vârstă de 38 de ani, a mai câştigat şi în 2007, alături de Mark Knowles (Bahamas).

S-A OPRIT DIN CURSĂ ÎN MIJLOCUL BAZINULUI!

Înotătoarea italiană Federica Pellegrini, campioană olimpică la 200 m liber la Beijing, s-a oprit în plină cursă în timpul calificărilor pentru proba de 400 m, în cea de-a treia zi a Campionatelor Europene în bazin scurt, de la Eindhoven. Pellegrini s-a oprit pe culoarul său după ce a parcurs 150 de metri, ea izbucnind în lacrimi în braţele antrenorului, aparent din cauza unei crize de angoasă. „Este vorba despre o problemă emoţională. După 50 de metri, sportiva a constatat că pierde controlul asupra modului în care înoată. La 150 de metri a preferat să se oprească. I s-a mai întâmplat aşa ceva în timpul unor competiţii în Italia (în noiembrie 2008 şi apoi în martie 2009), însă este pentru prima dată când se întâmplă într-un turneu internaţional”, a declarat şeful delegaţiei italiene la Eindhoven, Gianfranco Saini.

MOTOCICLIST ELVEŢIAN, DECEDAT ÎN CURSA DE LA DUBAI

Motociclistul elveţian Pascal Grosjean a decedat vineri, în urma rănilor suferite după un accident petrecut pe autodromul din Dubai, unde tocmai câştigase o competiţie. Grosjean (39 de ani) tocmai trecuse linia de sosire la o competiţie de motociclism şi încetinise, când din spate a fost lovit puternic de un alt concurent, Tony Jordan, care venea cu o viteză de aproximativ 200 km la oră, se arată într-un comunicat al organizatorilor competiţiei. Grav accidentaţi, cei doi piloţi au fost transportaţi la spital, însă elveţianul, campion al Emiratelor Arabe Unite la Sportbike clasa 600cc, a murit câteva ore mai târziu. Tony Jordan, care se clasase al treilea în cursă, a fost plasat la terapie intensivă. Acesta a fost al doilea accident mortal petrecut în acest an la autodromul din Dubai: în aprilie, belgianul Christophe Hissette (29 de ani) a decedat după ce maşina sa a luat foc în timpul calificărilor pentru finala competiţiei GulfSport Radical Cup.



12