Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 04 Mai 2010 / 00:00 800 accesări

VOLEI PE PLAJĂ LA MAMAIA, ÎN PERIOADA 16 IUNIE - 4 IULIE

Comisia de volei pe plajă din cadrul Federaţiei Române de Volei a anunţat, ieri, calendarul competiţiilor din această vară care se vor desfăşura la Mamaia. Astfel, în perioada 16-20 iunie, este programat, în premieră, un turneu “Satellite”, atât la feminin, cât şi la masculin, turneu cuprins în calendarul Confederaţiei Europene de Volei. Programul turneului se prezintă astfel - miercuri, 16 iunie: Country Quota Play-Off şi Turneu de calificări la feminin; joi, 17 iunie: Tabloul principal la feminin, Country Quota Play-Off şi Turneu de calificări la masculin; vineri, 18 iunie: Tabloul principal la feminin şi masculin; sâmbătă, 19 iunie: semifinalele şi finalele la feminin şi Tabloul principal la masculin; duminică, 20 iunie: semifinale şi finalele la masculin. La acest turneu premiile sunt în valoare totală de 7.000 de euro. Va urma, în perioada 21-27 iunie, Campionatul Naţional rezervat senioarelor şi seniorilor, iar în perioada 28 iunie - 4 iulie este programat Campionatul Naţional rezervat cadetelor, cadeţilor, junioarelor şi juniorilor.

HALEP A URCAT 34 DE POZIŢII

Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep a urcat 34 de locuri în clasamentul WTA dat publicităţii ieri, urcând până pe poziţia 110, cea mai bună din carieră, cu 592 de puncte. Sportiva legitimată la CS Mamaia IDU - LPS “Nicolae Rotaru” a înregistrat, săptămâna trecută, la Fes, cel mai bun rezultat al său într-un turneu WTA, jucătoarea în vârstă de 18 ani, venită din calificări, disputând finala turneului marocan, în care a fost învinsă de sportiva cehă Iveta Benesova, a şaptea favorită şi locul 67 WTA, cu 6-4, 6-2. Sorana Cîrstea este în continuare cea mai bine clasată jucătoare din România în ierarhia WTA, ocupând, cu 1.531p, locul 38, în urcare cu o poziţie faţă de săptămâna precedentă. Alexandra Dulgheru a urcat două poziţii, ocupând în prezent locul 43, cu 1.456p. În clasamentul primelor o sută de jucătoare se află şi Raluca-Ioana Olaru, care se menţine pe locul 80 cu 835p. Şi Edina Gallovits a coborât două poziţii, fiind acum pe locul 107, cu 602p. Monica Niculescu a urcat trei locuri, ocupând în această săptămână poziţia 132 cu 475p. La dublu, cea mai bine clasată româncă este Niculescu, care se află pe locul 30, cu 2.810p, în coborâre cu o poziţie. România mai este reprezentată în Top 100 la dublu de încă trei jucătoare: Cîrstea (locul 84, 940p), Gallovits (locul 85, 931p) şi Olaru (locul 90, 872p). Primele trei locuri în clasamentul WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare: 1. Serena Williams (SUA) 7.946p, 2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.255p, 3. Dinara Safina (Rusia) 5.950p.

23 DE MEDALII PENTRU KAIACIŞTII CONSTĂNŢENI

Evoluţie excelentă pentru kaiaciştii constănţeni la Campionatul Naţional de primăvară fond şi Campionatul Naţional de primăvară pentru ambarcaţiuni mici, ambele competiţii, desfăşurate săptămâna trecută, la Bascov, fiind rezervate juniorilor I şi II şi cadeţilor. 23 de prezenţe constănţene s-au consemnat pe podiumul celor două competiţii, printre cei mai medaliaţi sportivi numărându-se elevii lui Ionel Raţă şi Valeria Cârjaliu, de la LPS “Nicolae Rotaru”. După rezultate notabile de la CN de fond seniori, unde au concurat pentru CS Agigea (antrenori: Ionel Raţă, Valeria Cârjaliu şi Cosmin Raţă), cei 11 kaiaciştii de la LPS au obţinut 14 medalii (7 de aur, 3 de argint şi 4 de bronz), performanţă care a clasat clubul constănţean pe poziţia a doua în topul celor mai medaliate cluburi. Rezultatele obţinute de sportivii de la LPS - la juniori I: Marius Călătoaie - locul 1 la kaiac simplu pe distanţele de 500 m, 1.000 m şi 4.000 m; Cosmin Simion - locul 1 la canoe simplu 1.000 m şi 4.000 m şi locul 3 la 500 m; Daniel Ticheaua şi Cristian Şerban - locul 1 la kaiac dublu 500 m şi 1.000 m şi locul 2 la 4.000 m; Marinela Matei şi Elena Barbu - locul 2 la kaiac dublu 1.000 m şi 3.000 m; Ionuţ Bătrânu - locul 3 la kaiac simplu 500 m şi 4.000 m; cadeţi: Aurelian Ciocan - locul 3 la kaiac simplu 3.000 m. Alte nouă medalii au fost adjudecate de sportivii de la CS Farul - la juniori II: Cătălin Grigoraş - locul 2 la canoe simplu 3.000 m; Ionuţ Sîrbu - locul 2 la kaiac simplu 3.000 m; Emilia Turtoi - locul 3 la kaiac simplu 3.000 m; Ionel Ciornei şi Liviu Veber - locul 3 la canoe dublu 3.000 m; cadeţi: Andra Sîrbu - locul 2 la kaiac simplu 3.000 m. La CN de primăvară ambarcaţiuni mici, rezultatele au fost următoarele - juniori II: Cătălin Grigoraş - locul 2 la canoe simplu 1.000 m şi locul 3 la 500 m; Ionel Ciornei şi Liviu Veber - locul 2 la canoe dublu 1.000 m şi locul 3 la 500 m; Emilia Turtoi - locul 3 la kaiac simplu 1.000 m. Sportivii de la CS Farul sunt antrenaţi de Ştefan, Maria şi Gabriel Aftenie.

KORTYAN, LOCUL 6 LA CE DE SCRIMĂ

Medaliat cu bronz la spadă în cadrul ediţiei trecute a Campionatului European de scrimă pentru tineret, desfăşurată la Debrecen (Ungaria), Cosmin Kortyan nu a mai reuşit să urce şi pe podiumul actualei ediţii, desfăşurate la Gdansk (Polonia). Sportivul antrenat de Mihaela Ion s-a clasat pe poziţia a şasea, după ce a ratat calificarea în semifinalele întrecerii.

LPS “NICOLAE ROTARU”, SCHIMB DE EXPERIENŢĂ CU ELEVII BULGARI

După ce a primit aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale pentru derularea programului Comenius, Liceul cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” din Constanţa a efectuat săptămâna trecută primul schimb de experienţă cu Şcoala Sportivă “Georgi Stoykov Rakovski” din Dobrici (Bulgaria). Prima acţiune comună dintre cele două unităţi şcolare a avut loc la Constanţa, unde a sosit o delegaţie formată din 25 de persoane, condusă de directorul şcolii bulgare din Dobrici, Nykolay Dyakov. „La această acţiune au fost prezentate date despre România, Constanţa şi sistemul educaţional din România, dar şi obiectivul principal al acestui proiect sportiv: îmbunătăţirea proiectării şi desfăşurării antrenamentelor, abordarea mijloacelor şi metodelor adecvate pentru perfecţionarea tehnicii în atletism, lupte, fotbal şi haltere”, a declarat Gabriela Iurov, coordonatorul proiectului “Învăţare pe tot parcursul vieţii” şi profesor de limba engleză la LPS “Nicolae Rotaru”.

HĂNESCU A AVANSAT ÎN CLASAMENTUL ATP

Tenismanul Victor Hănescu a urcat o poziţie, pînă pe locul 38, cu 1.105 puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii ieri, fiind cel mai bine clasat jucător român. Hănescu a fost eliminat, săptămîna trecută, în optimile de finală ale turneului Masters de la Roma, de spaniolul Rafael Nadal, favoritul nr. 3, cu 6-3, 6-2. Victor Crivoi a coborât 26 de poziţii şi ocupă locul 157, cu 318p, iar Adrian Ungur a urcat o poziţie şi se află pe locul 167, cu 293p. La dublu, cel mai bine clasat român este constănţeanul Horia Tecău, care se menţine pe locul 37, cu 1.824p. Primele trei locuri ale clasamentului ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători: 1. Roger Federer (Elveţia) 10.340p, 2. Novak Djokovic (Serbia) 6.970p, 3. Rafael Nadal (Spania) 6.480p.

PROBLEME DE EFECTIV PENTRU VIBORG

Viborg HK, adversara daneză a formaţiei Oltchim Rm. Vîlcea din finala Ligii Campionilor la handbal feminin, întâmpină probleme de lot înaintea dublei din ultimul act al competiţiei. Viborg se va putea baza doar pe serviciile pivotului titular Anja Althaus, după ce Karen Smidt s-a accidentat grav la genunchi, în meciul de campionat, cu Vejen. Smidt urmează să fie supusă unei intervenţii chirurgicale şi va rata finala campionatului danez, dar şi finala Ligii Campionilor. Antrenorul Jakob Vestergaard recunoaşte că nu are alternative pentru postul de pivot în finalul sezonului, când Viborg va disputa cele mai importante meciuri. „Am putea s-o folosim pe Rikke Skov pe acel post în perioade scurte din meciuri, dar aveam cu adevărat nevoie de ea la linia de nouă metri. Nu-mi rămâne decât să sper că Anja Althaus va fi aptă să joace 60 de minute în fiecare meci de acum încolo”, a declarat Vestergaard. Dubla manşă cu Olchim, din finala Ligii Campionilor, va avea loc pe 8 mai, la Herning, respectiv 15 mai, la Bucureşti.



12