Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 26 Februarie 2010 / 00:00 706 accesări

TREI PARTIDE ÎN LIGA I LA FOTBAL

Etapă a 19-a a Ligii I la fotbal programează astăzi primele trei meciuri: Unirea Alba Iulia - Gloria Bistriţa (ora 14.00, netelevizat), Ceahlăul Piatra Neamţ - Oţelul Galaţi (ora 17.00, GSP TV) şi FC Timişoara - Poli Iaşi (ora 20.30, Digi TV). Celelalte jocuri ale etapei se vor disputa după următorul program - sâmbătă: U. Craiova - Gaz Metan Mediaş (ora 14.00, GSP TV), FC Vaslui - Pandurii Tg. Jiu (ora 17.00, Digi TV), Internaţional Curtea de Argeş - Dinamo Bucureşti (ora 19.00, Digi TV); duminică: Astra Ploieşti - FC Braşov (ora 15.00, GSP TV), Rapid Bucureşti - Unirea Urziceni (ora 17.00, Antena 1), CFR Cluj - Steaua (ora 20.30, Digi TV). Clasament: 1. CFR Cluj 37p; 2. Unirea Urziceni 34p (25-14); 3. Steaua 34p (26-17); 4. FC Timişoara 32p; 5. Rapid 31p (37-23); 6. FC Vaslui 31p (25-19); 7. FC Braşov 30p (21-12); 8. Dinamo 30p (21-13); 9. Oţelul Galaţi 25p; 10. Gaz Metan 22p; 11. Astra Ploieşti 21p (21-23); 12. Poli Iaşi 21p (17-26); 13. Pandurii 20p; 14. U. Craiova 17p; 15. Internaţional 16p; 16. Gloria Bistriţa 15p; 16. Alba Iulia 14p; 18. Ceahlăul 13p. Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF,) a declarat că în cadrul Comitetului de Urgenţă al FRF, desfăşurat ieri, s-a decis ca U. Craiova să dispute partidele de pe teren propriu din returul Ligii I pe stadionul din Tr. Severin.

LIGA A II-A LA FOTBAL SE REIA AZI

Prima partidă a etapei a 18-a din Liga a 2-a la fotbal va avea loc astăzi, de la ora 17.30 disputându-se meciul FCM Bacău - CSM Rm. Sărat. La această întâlnire va oficia la una din margini arbitrul constănţean Adrian Midişan. Celelalte partide din etapa a 18-a vor avea loc sâmbătă şi duminică. Clasament Seria I: 1. Victoria Brăneşti 36p; 2. Sportul Studenşesc 33p; 3. FC FARUL Constanţa 32p; 4. Săgeata Stejaru 31p; 5. Delta Tulcea 29p; 6. Petrolul Ploieşti 28p; 7. Concordia Chiajna 26p; 8. FC Snagov 25p (golaveraj: 29-25); 9. FCM Bacău 25p (28-24); 10. Dunărea Giurgiu 23p; 11. FC Botoşani 22p; 12. Steaua II Bucureşti 20p (14-15); 13. Dunărea Galaţi 20p (12-19); 14. Gloria Buzău 15p; 15. Cetate Suceava 14p; 16. Dinamo II Bucureşti 11p (15-30); 17. Tricolorul Breaza 11p (13-36); 18. CSM Rm. Sărat 10p.

UTA - FC BAIA MARE, PE 10 MARTIE

Partida UTA - FC Baia Mare, programată iniţial pentru sâmbătă, în cadrul etapei a 18-a a Ligii a II-a la fotbal, Seria a II-a, a fost amânată de FRF pentru 10 martie ca urmare a solicitării echipei oaspete. Gruparea din Baia Mare a cerut amânarea deoarece la data stabilită iniţial nu putea conta pe jucătorul Claudiu Bumba, convocat la lotul naţional de juniori (16 ani). Oficialii clubului UTA s-au opus amânării, chiar dacă şi gruparea arădeană are trei jucători convocaţi la lotul naţional Under 19, Chindriş, Purece şi Ţucudean, aflaţi acum în Italia. Decizia FRF ajută clubul UTA şi pentru că în acest fel se prelungeşte termenul pentru achitarea datoriei de 16.000 de euro către fostul director executiv Marian Spiru.

NAŢIONALA UNDER 19 A ROMÂNIEI, ÎNVINSĂ DE SLOVENIA

Echipa naţională Under 19 a României, pregătită de Cristi Sava, a fost învinsă, ieri, cu 1-0 (0-0), de reprezentativa similară a Sloveniei, în cel de-al treilea şi ultimul meci din cadrul turneului internaţional “Roma Caput Mundi”, care s-a desfăşurat în capitala Italiei, informează site-ul oficial al FRF. România, care a făcut parte din Grupa B a turneului, a pierdut, marţi, primul meci disputat în compania Greciei, scor 0-1, şi a câştigat al doilea meci, scor 2-0, în faţa Angliei.

ŞOAVĂ A SEMNAT CU ARSENAL KIEV

Fostul mijlocaş al echipei Universitatea Craiova, Florin Şoavă, a semnat un contract pe un an şi jumătate cu formaţia ucraineană Arsenal Kiev, unde este legitimat şi atacantul Ionuţ Mazilu. Şoavă, în vârstă de 31 de ani, a jucat în cariera sa la echipele Electroputere Craiova, Extensiv Craiova, Universitatea Craiova, Rapid Bucureşti, Spartak Moscova, Krîlia Sovetov Samara şi FK Himki. După disputarea a 16 etape din campionatul Ucrainei, Arsenal Kiev ocupă locul 9, cu 20 de puncte.

6 MILIOANE DE EURO PE AN PENTRU CRISTIANO RONALDO

Firma americană de echipament sportiv Nike a încheiat un nou contract cu atacantul portughez al formaţiei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, jucătorul urmând să primească 6 milioane de euro pe an până în 2014, faţă de 4,5 milioane cât prevedea precedentul acord, informează cotidianul Marca. Potrivit Marca, acest contract îl transformă pe Cristiano Ronaldo în fotbalistul cel mai bine plătit dintre cei sponsorizaţi de Nike, însă suma cu care este plătit este inferioară celor primite de baschetbaliştii americani Kobe Bryant (7,5 milioane de euro pe an) şi Lebron James (9 milioane de euro pe an) sau jucătorul american de golf Tiger Woods (16 milioane de euro pe an). Publicaţia spaniolă menţionează că Nike a accelerat negocierile cu Ronaldo, care fusese contactat şi de firma germană de echipament sportiv adidas. Potrivit noului contract, valoarea acestuia ar putea ajunge la 7 milioane de euro pe an dacă jucătorul va încasa şi primele de obiectiv. Cristiano Ronaldo, în vârstă de 25 de ani, cel mai scump transfer din istoria fotbalului (94 milioane de euro), dispune deja de venituri anuale de 20 de milioane de euro din contractele publicitare. Potrivit cotidianului AS, Cristiano Ronaldo, cu 18 goluri în 19 meciuri disputate în toate competiţiile, a realizat deja cea mai bună medie de goluri din carieră şi ar putea primi, la finalul sezonului, un nou trofeu “Balonul de Aur”, după cel câştigat în 2008.

SUA ŞI MEXIC, ÎNVINGĂTOARE ÎN MECIURI AMICALE

Echipele naţionale de fotbal ale Statelor Unite ale Americii şi Mexicului, ambele calificate la turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, au învins în partidele amicale disputate miercuri seară. SUA a trecut, la Tampa, cu 2-1 (Ching 74, Kljestan 90 / Corrales 59), de reprezentativa El Salvadorului. Mexicul a învins, la San Fancisco, cu scorul de 5-0 (Barrera 2, Hernandez 12, 20, Luna 18, Aguilar 51), selecţionata Boliviei. Americanii fac parte din Grupa C la turneul final, alături de formaţiile Angliei, Algeriei şi Sloveniei, în timp ce mexicanii au fost repartizaţi în Grupa A, alături de echipele Africii de Sud, Uruguayului şi Franţei.

PARTIDE REJUCATE ÎN CUPA ANGLIEI

Rezultate înregistrate în partidele rejucate, miercuri seară, în optimile de finală ale Cupei Angliei: Stoke City - Manchester City 3-1 - după prelungiri (au marcat: Kitson 79, Shawcross 95, Tuncay 99 - Bellamy 81); Aston Villa - Crystal Palace (D2) 3-1 (Agbonlahor 42, Carew 81-pen., 89-pen. - Ambrose 73-pen.); Tottenham Hotspur - Bolton Wanderers 4-0 (Pavliucenko 23, 87, Jaaskelainen 35-autogol, O’Brien 47-autogol); West Bromwich Albion (D2) - Reading (D2) 2-3 după prelungiri (Koren 6, 47 - Kebe 9, Howard 90+3, Sigurdsson 95). În acest ultim meci, fundaşul Gabriel Tamaş a fost integralist pentru West Bromwich. Sferturile de finală ale Cupei Angliei vor avea loc pe 6 şi 7 martie, după următorul program: Chelsea Londra - Stoke City; Fulham - Tottenham Hotspur; Reading (D2) - Aston Villa; Portsmouth - Birmingham City.

BUFFON VA LIPSI O LUNĂ

Portarul echipei Juventus Torino, Gianluigi Buffon, s-a accidentat la coapsa dreaptă în cursul unui antrenament şi va lipsi o lună de pe gazon. Este a doua accidentare a lui Buffon în ultimele luni, după ce portarul italian a avut probleme la menisc, unde a suportat o intervenţie chirurgicală în luna decembrie. Locul său în poarta formaţiei torineze va fi luat de austriacul Alexander Manninger.

BRIDGE RENUNŢĂ LA NAŢIONALA ANGLIEI

Fundaşul stânga al lui Manchester City şi al selecţionatei Angliei, Wayne Bridge, a anunţat ieri că a decis să nu mai evolueze pentru echipa naţională. „Întotdeauna a fost o onoare pentru mine să port tricoul naţionalei Angliei. Însă acum cred că prezenţa mea în lot ar putea diviza colectivul, aşa că e mai bine să mă retrag”, a explicat Bridge, referindu-se la relaţia sa cu John Terry, ale cărui relaţii extra-conjugale cu fosta soţie a lui Bridge au ţinut prima pagină în presa engleză. Această auto-excludere se anunţă o lovitură importantă pentru selecţionerul Fabio Capello, care nu se poate baza nici pe Ashley Cole, prima opţiune pentru postul de fundaş stânga, jucătorul lui Chelsea fiind accidentat la gleznă.



12