Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 26 Ianuarie 2010 / 00:00 680 accesări

ÎNCĂ UN GOL PENTRU ALIBEC

Transferat în vara anului trecut la campioana Italiei, Internazionale Milano, fostul jucător al formaţiei FC Farul Constanţa, Denis Alibec, continuă seria evoluţiilor bune la echipa de tineret a milanezilor, “Primavera”. Atacantul în vârstă de 19 ani a marcat duminică ultimul gol al echipei sale în partida cu Brescia, câştigată de “Primavera”, cu 5-0. Pentru Alibec este a patra reuşită din acest sezon, însă atacantul constănţean se poate mândri că a fost convocat de antrenorul Jose Mourinho pentru amicalul cu Al Hilal, în care a jucat o repriză, dar şi pentru partida din Seria A cu Siena.

MIRCEA SANDU, REALES

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a fost reales, ieri, în această funcţie în urma votului din cadrul Adunării Generale a FRF, învingându-l pe Constantin Iacov. În cadrul Adunării Generale a FRF, care a avut loc la Casa Fotbalului din Bucureşti, Sandu a obţinut 192 de voturi din totalul celor 259 exprimate, în timp ce Iacov, singurul contracandidat al şefului federaţiei, a fost votat de 67 de membri. Sandu a obţinut astfel al şaselea mandat la conducerea FRF. Mircea Sandu a fost ales la 9 august 1990 preşedinte al FRF, mandat reînnoit şi în anii 1994, 1998, 2001, 2005 şi acum în ianuarie 2010. În cei 20 de ani în care Sandu a condus FRF, naţionala României s-a calificat la ediţiile Cupei Mondiale din 1990, 1994 şi 1998, la EURO 1996, 2000 şi 2008, dar a ratat calificările la CM 2002 şi 2006, precum şi la EURO 2004. FRF a organizat în 1998, la Bucureşti, turneul final al CE Under-21. La nivel internaţional, Mircea Sandu este delegat UEFA şi FIFA la meciuri internaţionale, iar din 2007 membru în Comitetul Executiv al UEFA. Ionuţ Lupescu va ocupa, în continuare, postul de director general al FRF, iar Adalbert Kassai pe cel de secretar general al forului român.

PROTEST LA CASA FOTBALULUI

Petru Bucur Volk, care susţine că preşedintele FRF, Mircea Sandu, nu şi-a onorat un pariu de 2.000 de euro din 2003, a protestat, ieri, la Casa Fotbalului din Bucureşti, unde s-a desfăşurat Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal. Volk susţine că în anul 2003 a făcut un pariu cu Mircea Sandu pentru suma de 2.000 de Euro, prin intermediul unui cotidian central. Preşedintele federaţiei a mizat la vremea respectivă pe o victorie a naţionalei României în faţa reprezentativei Danemarcei şi a pierdut, echipa antrenată de Anghel Iordănescu cedând cu scorul de 2-5 meciul disputat pe 29 martie 2003. Volk a apărut la Casa Fotbalului cu două afişe care ilustrează articolele apărute în presă la vremea respectivă şi a plecat după ce a primit un telefon de la un apropiat al lui Mircea Sandu care i-a promis că preşedintele FRF îşi va onora pariul.

ROMÂNIA, LOCUL 40 ÎN CLASAMENTUL INTERMEDIAR “RESPECT FAIR-PLAY”

România ocupă locul 40, cu 7.701 puncte, în clasamentul intermediar “Respect Fair-Play” pentru sezonul 2009-2010, dat publicităţii, ieri, de UEFA. Prima poziţie în clasamentul intermediar este ocupată de Suedia, cu 8.263p, urmată de Danemarca (8.169p) şi Anglia (8.168p). Evaluările pentru realizarea acestui clasament au fost realizate de delegaţii UEFA, în baza următoarelor criterii: jocul pozitiv, respectul faţă de adversar, respectul faţă de arbitru, comportamentul publicului şi al oficialilor echipelor, precum şi cartonaşele galbene şi roşii primite. La întocmirea clasamentului au fost luate în considerare meciurile jucate în competiţiile UEFA intercluburi şi partidele echipelor naţionale, din perioada 1 mai - 31 decembrie 2009. Clasamentul definitiv va cuprinde şi evaluările meciurilor ce se vor juca până la 30 aprilie 2010. Ocupantele primelor trei poziţii vor obţine dreptul de a înscrie câte o echipă în primul tur preliminar al UEFA Europa League, în sezonul 2010-2011.

DUDU GEORGESCU, LOCUL 116 ÎN CLASAMENTUL ALL-TIME AL GOLGHETERILOR

Fostul atacant al echipei Dinamo Bucureşti, Dudu Georgescu, se află pe locul 116 în clasamentul all-time al golgheterilor dat publicităţii, ieri, de Federaţia de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Dudu Georgescu a înscris 252 de goluri în 370 de meciuri jucate numai în România, în perioada 1970-1987. Fostul căpitan al naţionalei României, Gheorghe Hagi, care a evoluat în România, Spania, Italia şi Turcia, ocupă poziţia a 190-a, cu 227 de goluri marcate în 485 de partide, în perioada 1982-2001. Fostul atacant Ştefan Auer, care a jucat în România şi Ungaria, se află pe locul 222, cu 219 goluri înscrise în 223 de meciuri, în perioada 1927-1941. Fostul atacant al Universităţii Craiova, Rodion Cămătaru, care a evoluat în România, Belgia şi Olanda, ocupă poziţia a 266-a, cu 209 goluri marcate în 423 de partide, în perioada 1975-1991. Primele zece locuri în această ieirahie sunt ocupate de următorii fotbalişti: 1. Edson Arantes do Nascimento “Pele” (Brazilia / SUA) 541 goluri / 560 meciuri; 2. Josef Bican (Austria / Cehoslovacia) 518 / 341; 3. Ferenc Puskas (Ungaria / Spania) 511 / 533; 4. Romario de Souza Farias (Brazilia / Olanda / Spania / Australia) 489 / 612; 5. Carlos Roberto de Oliveira (Brazilia / Spania) 470 / 758; 6. Imre Schlosser (Ungaria / Austria) 417 / 318; 7. Gyula Zsengeller (Ungaria / Italia / Columbia) 416 / 394; 8. James Edward McGrory (Scoţia) 410 / 408; 9. Arthur Antunes Coimbra “Zico” (Brazilia / Italia / Japonia) 406 / 596; 10. Gerhard Muller (Germania / SUA) 405 / 507.

STEAUA, ÎNVINSĂ DE ŞAHTIOR DONEŢK

Steaua Bucureşti a pierdut, scor 0-1 (Kravchenko 14), un joc-şcoală susţinut, ieri, în Antalya, în compania echipei Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu. Partida, care a avut două reprize de câte 35 de minute, a fost condusă de fostul arbitru internaţional, actual manager al clubului Şahtior Doneţk, slovacul Lubos Michel. Antrenorul Mihai Stoichiţă a început jocul în următoarea formulă: Zapata - Ninu, Jelev, E. Baciu, Emeghara - A. Ionescu, Tudela, Bicfalvi, Toja - B. Stancu, Surdu. Steaua a început repriza a doua în formula: Tătăruşanu - Golanski (Bejan), Jelev (E. Baciu), A. Tudose, P. Marin, Szekely, Onicaş, Pleşan, Nicoliţă - C. Tănase, Kapetanos. Cezar Lungu, Ionut Năstăsie şi Ovidiu Petre nu au evoluat niciun minut, ultimul făcând un antrenament separat alături de preparatorul fizic Horea Codorean. Steaua va susţine, azi, un amical în compania echipei austriece Red Bull Salzburg.

ALGERIA - EGIPT, ÎN SEMIFINALELE CAN

Echipa naţională a Algeriei s-a calificat în semifinalele Cupei Africii pe Naţiuni, după ce a învins, duminică seară, în sferturile de finală ale competiţiei, cu 3-2 (Matmour 40, Bougherra 90, Bouazza 92 / S. Kalou 4, A. Keita 89), după prelungiri, reprezentativa Coastei de Fildeş. Într-un alt meci din sferturi, disputat tot duminică, Ghana a câştigat, cu 1-0 (Gyan 16), întâlnirea cu Angola. În semifinalele programate joi, Algeria va înfrunta Egiptul. Aseară, în sferturi, Egipt a eliminat pe Camerun, după prelungiri, scor 3-1 (A. Hassan 37, 95, Gado 92 / A. Hassan 26-autogol). În cealaltă semifinală se vor întâlni Ghana şi câştigătoarea meciului Zambia - Nigeria, care s-a disputat aseară, după închiderea ediţiei.

ROBINHO VA PLECA DE LA MANCHESTER CITY

Internaţionalul brazilian Robinho a anunţat că va pleca în curând de la Manchester City şi că speră să revină la echipa la care a debutat, Santos. „Întreaga conducere a clubului a considerat că în acest moment cel mai bine este să fiu cedat sub formă de împrumut. Am fost deja anunţat în acest sens”, a declarat Robinho, care a mai precizat că antrenorul Roberto Mancini i-a spus clar că la Manchester City ar juca “un meci din două”. „Însă 2010 este anul Campionatului Mondial şi i-am răspuns că nu accept asta. Prietenul meu Diego m-a contactat şi mi-a propus să joc alături de el, la Juventus Torino, dar eu prefer să revin în Brazilia”, a adăugat fotbalistul sud-american, care a împlinit ieri 26 de ani. El îşi doreşte să revină la Santos, pentru a avea şansa de a redeveni titular în naţionala Braziliei.

FC LIVERPOOL L-A OFERTAT PE MILAN JOVANOVICI

Atacantul lui Standard Liege, Milan Jovanovici, a primit o propunere de contract pe trei ani de la FC Liverpool, anunţă The Daily Express. Internaţionalul sârb va deveni liber de contract în luna iunie şi va pleca din Belgia. El a mai fost ofertat de Marseille, Lille şi AC Milan, club cu care Jovanovici a şi anunţat că înclină să semneze. Rămâne de văzut dacă oferta lui Rafa Benitez îl va convinge pe cel mai bun jucător din campionatul belgian, în 2009, să evolueze în Premier League.

FOTBALISTUL PARAGUAYAN CABANAS, ÎMPUŞCAT ÎN CAP

Internaţionalul paraguayan Salvador Cabanas, în vârstă de 29 de ani, se află în stare gravă după ce a fost împuşcat în cap, într-un bar din Ciudad de Mexico. Un raport iniţial al autorităţilor arată că glonţul a intrat prin zona frontală a capului şi că nu există un orificiu prin care să fi ieşit. Cabanas, care este component al echipei mexicane America, era împreună cu soţia sa, în barul respectiv. Poliţia din capitala Mexicului a arestat deja în acest caz două persoane, suspectate de tentativă de omor. Jucătorul şi-a început cariera în Paraguay, după care a evoluat în Chile, unde a devenit, în 2003, la echipa Audax Italiano, cel mai bun marcator din campioonatul intern. Ulterior, Salvador Cabanas a fost transferat în Mexic, iniţial la Chiapas şi, din 2006, la America, echipă la care a devenit cel mai bun marcator din Mexic şi fotbalistul sud-american al anului, în 2007.

ECHIPA MERCEDES GP, PREZENTATĂ OFICIAL LA STUTTGART

Echipa Mercedes GP pentru sezonul 2010 a fost prezentată oficial ieri, la muzeul Mercedes-Benz de la Stuttgart, iar patronul grupului Daimler, Dieter Zetsche, a afirmat că team-ul este „Nationalmannschaft-ul” Formulei 1, referindu-se, astfel, la supranumele selecţionatei de fotbal a Germaniei. Mercedes a cumpărat, la sfârşitul anului trecut, 45,1 la sută din echipa campioană mondială Brawn GP, iar monoposturile au preluat renumele de „săgeţi argintii”, după maşinile de curse ale mărcii germane din anii ‘30 şi ‘50. Piloţii echipei vor fi germani, septuplul campion mondial Michael Schumacher şi Nico Rosberg. Principalul sponsor al echipei conduse de Ross Brawn este compania petrolieră malaysiană Petronas, iar Aabar, un grup de investiţii din Abu Dhabi, deţine 30 la sută din acţiunile team-ului. Primele teste ale noii maşini, MGP W01, vor avea loc pe 1 februarie la Valencia, însă nu cu versiunea finală a monopostului ce va lua startul în prima etapă a CM de Formula 1, a anunţat Ross Brawn. De altfel, la festivitatea de la Stuttgart nu a fost prezentat monopostul MGP W01, pentru că „acesta nu este gata încă”.

PREMIERĂ ÎN SUPERBOWL

Echipele New Orleans Saints şi Indianapolis Colts s-au calificat, duminică seară, pentru Superbowl, finala ligii profesioniste de fotbal american (NFL), care va avea loc pe 7 februarie, la Miami. New Orleans Saints a câştigat Conferinţa Naţională (NFC), după ce a învins cu 31-28, după prelungiri, formaţia Minnesota Vikings, şi s-a calificat în premieră în Superbowl. În Conferinţa Americană (AFC), Indianapolis Colts, campioana NFL din 2006, a dispus cu 30-17 de echipa New York Jets.



12