Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 08 Iunie 2012 / 00:00 665 accesări

PATRU CONSTĂNŢENI LA NAŢIONALA UNDER 18

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal under 18 a României, Adrian Văsîi, a anunţat lotul cu care va aborda cele două partide amicale împotriva naţionalei Suediei, programate pe 9 şi 12 iunie, la Buftea, de la ora 19.00, ambele meciuri fiind transmise în direct de sport.ro. Din cei 20 de jucători convocaţi fac parte şi patru jucători de la Viitorul Cosntanţa: George Şerban, Bogdan Ţîru, Florin Tănase şi Bogdan Mitache. Iată lotul complet: George Şerban (Viitorul Constanţa), Eduard Pap (SC Marcel Băban) - portari; Ionuţ Şerban (Sportul Studenţesc), Alexandru Petresc şi Alexandru Dan (ambii Mureşul Deva), Eduard Sschuller (Unirea Alba Iulia), Ioan Neag (U. Cluj), Bogdan Ţîru, Bogdan Mitache şi Florin Tănase (toţi Viitorul Constanţa), Florin Aniţoiu (Luceafărul Oradea), Sorin Tăbăcariu şi Cătălin Ştefănescu (ambii Ceahlăul Piatra Neamţ), George Pungă (CF Brăila), Ovidiu Bic (FC Bihor), Steliano Filip (FC Maramureş Baia Mare), Cristian Bustea (Juventus Bucureşti), Denis Lemac şi Darius Buia (ambii Dinamo Bucureşti), Mihai Voduţ (Chindia Târgovişte) şi Cosmin Ghiocel (Dunărea Galaţi) - jucători de câmp.

TORJE VA JUCA ÎN PRIMERA DIVISION

Internaţionalul român Gabriel Torje va evolua la formaţia spaniolă Granada (locul 17 în ultimul sezon din Primera Division), acolo unde va fi împrumutat de formația italiană Udinese. „Pentru el va fi mai bine, pentru că va juca într-un sistem ca la echipa naţională, 4-2-3-1, exact ce-l avantajează şi ce i-ar trebui. Cei de la Granada vor mai aduce 5-6 jucători, întăresc echipa. Gabi e dorit acolo, va evolua în bandă, doar este jucător de explozie. Cred că într-un an îşi va arăta valoarea şi calităţile pe care le are”, a declarat Cristea Opria, impresarul jucătorului. Torje s-a transferat anul trecut la Udinese, dar, după un început promiţător, s-a stins şi a devenit rezervă. Torje are 17 selecţii şi patru goluri marcate pentru echipa naţională a României.

CFF OLIMPIA CLUJ, CAMPIOANĂ NAŢIONALĂ LA FOTBAL FEMININ

CFF Olimpia Cluj a devenit campioana României la fotbal feminin, după ce a învins miercuri, în meciul decisiv, pe FC Municipal Tîrgu Mureş, cu scorul de 5-1 (Andreea Voicu 3, Alexandra Lunca, Cosmina Duşa / Carmen Pop). În urma victoriei obţinute pe terenul echipei mureşene, Olimpia a cucerit al doilea titlu naţional consecutiv. Cu 77 goluri înscrise în acest sezon, Cosmina Duşa a devenit golgeterul campionatului.

SAMPDORIA, APROAPE DE REVENIREA ÎN SERIE A

Sampdoria a învins-o, cu 3-2 (Gastaldello 21, 81, Pozzi 47 / Rivas 25, De Luca 56), pe Varese, în prima manşă a finalei play-off-ului de promovare în Serie A. Renan, jucător împrumutat de CFR Cluj la Sampdoria, a fost integralist şi a contribuit decisiv la golul victoriei. Returul va avea loc pe 9 iunie, de la ora 21.45, pe arena “Franco Ossola” din Varese.

ANTRENORUL MANOLO PRECIADO A DECEDAT, LA 54 DE ANI

Antrenorul Manolo Preciado, care miercuri semnase un contract cu formaţia Villarreal, retrogradată în liga a doua spaniolă, a decedat, joi dimineaţă, la vârsta de 54 de ani. Conform cotidianului La Vanguardia, Preciado ar fi murit în urma unui infarct. El urma să fie prezentat oficial astăzi, la Villarreal. Preciado a pregătit în cariera sa formaţiile Gimnastica Torrelavega, Racing Santander, Levante, Real Murcia şi Sporting Gijon.

BRAZILIA AUTORIZEAZĂ VÂNZAREA BERII LA CM 2014

Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, a promulgat miercuri controversata lege pentru organizarea Campionatului Mondial de fotbal din anul 2014, care autorizează vânzarea berii pe stadioane, o cerinţă a Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) în virtutea unui parteneriat cu un mare producător. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial de miercuri, după o lungă dispută cu deputaţii şi senatorii, care au aprobat în final textul de lege pe data de 9 mai. Aceasta este o excepţie de la legea generală asupra statutului suporterului, care interzice vânzarea de bere pe stadioane în întreaga ţară în cursul meciurilor de fotbal. Statutul respectiv va fi parţial suspendat pe durata Cupei Confederaţiilor din 2013 şi a CM 2014. FIFA a făcut nenumărate presiuni asupra Braziliei pentru adoptarea acestei clauze. Legea prevede, de asemenea, ca un număr minim de bilete să fie vândute la jumătate de preţ pentru studenţi, persoane trecute de 60 de ani şi beneficiarii unor programe sociale, dispoziţii pe care Brazilia a reuşit de data aceasta să le impună forului internaţional. Pentru a răspunde la aceste exigenţe, FIFA va trebui să rezerve 300.000 de bilete.



12