Un adolescent beat şi fără permis a furat o maşină şi a intrat cu ea într-o spălătorie auto

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un adolescent beat şi fără permis a furat o maşină şi a intrat cu ea într-o spălătorie auto

08 Octombrie 2016 / 14:57 455 accesări

Un adolescent de 16 ani, aflat sub influența alcoolului, a furat în noaptea de vineri spre sâmbătă o autoutilitară de pe marginea drumului şi intrat cu ea într-o spălătorie auto din Blaj.

Maşina era parcată pe marginea drumului şi avea cheile în contact. Tânărul, băut, s-a urcat la volan cu intenția de a se deplasa către domiciliul său, iar pe drum a pierdut controlul autovehiculului, a ieșit de pe carosabil și a intrat într-o spălătorie auto.

Adolescentul locuiește în Crăciunelu de Jos, o localitate din județul Alba, aflată la șapte kilometri de municipiul Blaj, de unde a furat maşina. În urma accidentului a fost avariat și un semn de circulație.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost dus la spital unde i s-au recoltat două probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Minorul nu a suferit leziuni care să îi pun- viaţa în pericol, potrivit IPJ Alba.

Poliția Alba efectuează în continuare cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, conducere sub influența alcoolului și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie.

Taguri articol


12