Un grup de 45 de doctori a plănuit atentate antiamericane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un grup de 45 de doctori a plănuit atentate antiamericane

Externe 07 Iulie 2007 / 00:00 600 accesări

Cotidianul “The Daily Telegraph” a informat în ediţia sa electronică de vineri că un grup de 45 de doctori musulmani au ameninţat că vor folosi maşini-capcană şi grenade propulsate pentru a comite atacuri teroriste în SUA.

Poliţia a descoperit detalii ale discuţiilor pe un site administrat de un grup de trei “terorişti cibernetici”, după ce a efectuat o percheziţie la domiciliul unuia dintre ei. Într-unul dintre mesaje se spune: “Sîntem 45 de doctori şi sîntem decişi să susţinem jihadul şi să ducem bătălia în interiorul Americii. Prima ţintă care va fi penetrată de nouă fraţi este baza navală ce adăposteşte vasul Kennedy”. “The Daily Telegraph” precizează că presupuşii terorişti se referă probabil la portavionul USS John F Kennedy, care are baza la Mayport Naval Base în Jacksonville, Florida. În continuare, interlocutorii discută despre ţintele din această bază afirmînd: “Sînt cluburi pentru femei dezbrăcate, care sînt chiar în faţa unităţilor 1 şi 3”. Discuţia se referă, de asemenea, la folosirea a şase vehicule de tip Chevrolet GT şi a trei bărci de pescuit, precum şi la aruncarea în aer a unor rezervoare cu benzină cu ajutorul grenadelor propulsate.

Anchetatorii nu au găsit o legătură între site-ul administrat de suspectul reţinut şi grupul celor şase medici aflaţi în prezent în custodia autorităţilor britanice pentru presupusa lor implicare în atacurile cu maşină-capcană de la Londra şi Glasgow. Surse citate sub acoperirea anonimatului au declarat că folosirea doctorilor în scopuri teroriste se discuta în cercurile jihadiste încă din urmă cu trei ani. Ancheta poliţiei britanice va încerca să stabilească dacă al-Qaida a recrutat doctori şi alţi angajaţi din sectorul medical. Al-Qaida ar încerca să folosească medici, pentru că este mai puţin probabil ca aceştia să trezească bănuieli şi, în plus, se pot mişca uşor în lumea occidentală.

Taguri articol


12