Un important colaborator al lui Fethullah Gulen a fost arestat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un important colaborator al lui Fethullah Gulen a fost arestat

24 Iulie 2016 / 08:29 439 accesări

Turcia a procedat la arestarea unui important colaborator al predicatorului Fethullah Gulen, acuzat de putere de a fi instigatorul loviturii de stat eșuate, a anunțat sâmbătă un responsabil oficial, informează AFP și Reuters.

Forțele de securitate l-au arestat pe Hails Hanci în provincia Trabzon (nord) de la Marea Neagră, potrivit acestui oficial, care l-a numit "mâna dreaptă" a predicatorului și responsabil de transferuri de fonduri care îi erau destinate.

Gulen, care trăiește în Statele Unite, neagă că ar fi fost în spatele tentativei de puci, amintește France Presse.

Hanci se pare că a intrat în Turcia cu două zile înainte de lovitura de stat eșuată, a declarat reporterilor acest responsabil al președinției, citat de Reuters.

Responsabilul a confirmat de asemenea informațiile agenției de presă proguvernamentale Anadolu despre arestarea unui ginere al lui Akin Ozturk, un fost șef al forțelor aeriene el însuși arestat și care ar fi unul dintre principalii suspecți.

Turcia a anunțat deja sâmbătă arestarea unui nepot al lui Gülen, Muhammet Sait Gülen.

Agenția de presă Dogan a anunțat la rândul ei arestarea unei femei pilot militar, Kerime Kurmas, în regiunea Yalova la sud de Istanbul.

Ea este acuzată că, împreună cu doi piloți bărbați de asemenea deținuți, a zburat la bordul bombardierelor F-16 deasupra Istanbulului în noaptea loviturii de stat. Potrivit altor media turce, ea ar fi singura femeie pilot pe avioane de luptă din țară.

Taguri articol


12