Un poloist român rănit în urma unui accident rutier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un poloist român rănit în urma unui accident rutier

Sport 12 Ianuarie 2007 / 00:00 677 accesări

Sportivul român Liviu Totolici, component al echipei italiene de polo Rari Nantes Florentia, şi-a fracturat două degete în urma unui accident rutier petrecut, în noaptea de miercuri spre joi, pe o autostradă din Italia, informează cotidianul “Gazzetta dello Sport”. Potrivit sursei citate, microbuzul care transporta zece dintre jucătorii echipei de polo s-a ciocnit de un alt autoturism, care era oprit pe marginea drumului, deoarece avea pană. Accidentul s-a petrecut pe autostrada dintre localităţile Viareggio şi Lucca şi s-a soldat cu rănirea a doi dintre jucători: Liviu Totolici (37 de ani) şi-a fracturat două degete, iar Andrea Mattesini (25 ani) a suferit răni la picioare şi la braţe. Jucătorii reveneau de la un meci amical disputat la Savona. Ei au fost transportaţi la un spital din apropiere. Ca urmare a acestui incident, meciul pe care echipa Florentia trebuia să-l dispute, duminică, în compania formaţiei Salerno, contînd pentru prima etapă a fazei a doua a campionatului, a fost amînat pentru o dată ulterioară.

Taguri articol


12