Consiliul de Securitate ONU a adoptat o rezoluţie pentru lansarea procesului de pace în Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Consiliul de Securitate ONU a adoptat o rezoluţie pentru lansarea procesului de pace în Siria

19 Decembrie 2015 / 12:34 458 accesări

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat în unanimitate o rezoluţie care prevede lansarea procesului de pace în Siria, în ianuarie, printr-un armistiţiu şi prin negocieri ale Administraţiei Bashar al-Assad şi opoziţia moderată.

Rezoluţia prevede un armistiţiu general şi iniţierea negocierilor între grupurile opoziţiei moderate şi Administraţia Bashar al-Assad, fără a exista vreo sugestie referitoare la viitorul preşedintelui sirian, susţinut de Rusia şi Iran, dar contestat de Occident.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat că viitoarele luni vor fi decisive pentru a se vedea dacă procesul de pace oferă rezultate. "Într-o lună sau două vor începe să fie luate decizii referitoare la descentralizarea puterii şi la crearea unei structuri executive acceptată de opoziţie şi de actualul regim", a precizat Kerry, potrivit The Washington Post.



Ştiri recomandate

12