Eurovision cu Voltaj în priză!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eurovision cu Voltaj în priză!

Monden 23 Mai 2015 / 00:00 994 accesări

Numărătoarea inversă a început, iar trupa Voltaj se află „în focuri”. Joi s-au stabilit și celelalte finaliste ale concursului Eurovision 2015, în urma celei de-a doua semifinale. Astfel, în finala de sâmbătă seară de la Viena, vor evolua: România, Grecia, Estonia, Belgia, Armenia, Serbia, Rusia, Albania, Georgia, Ungaria, Lituania, Muntenegru, Norvegia, Cipru, Slovenia, Polonia, Israel, Letonia, Azerbaidjan şi Suedia. Acestora li se adaugă ţările calificate direct în finală - Marea Britanie, Spania, Germania, Franţa, Italia, Austria şi... Australia.

Semifinalele Eurovision 2015 au fost transmise live de TVR, iar finala de sâmbătă va fi şi ea preluată în direct de Televiziunea Română, de la ora 22.00 (ora României).

Trupa Voltaj, reprezentanta României, s-a calificat în finala Eurovision 2015, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marţi seară, de prima semifinală, care s-a desfăşurat pe scena Wiener Stadhalle, din capitala Austriei. Conform ordinii intrării în concurs, piesa „De la capăt” a celor de la Voltaj va fi cea de-a 20-a, după piesa Letoniei şi înaintea melodiei Spaniei. Finala Eurovision 2015 de la Viena va fi deschisă de Slovenia, în timp ce ultima piesă va fi cea a italienilor. Voltaj se situează pe locul 22 într-un clasament al mai multor case internaţionale de pariuri, care îl dau drept câştigător al concursului pe reprezentantul Suediei, Måns Zelmerlöw.

Taguri articol


12