Germania i-a spionat pe Hillary Clinton și pe John Kerry

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Germania i-a spionat pe Hillary Clinton și pe John Kerry

Externe 24 Noiembrie 2014 / 00:00 622 accesări

Justiţia germană va renunţa la ancheta privind presupusa ascultare a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel de către Agenţia Americană de Securitate (NSA), din lipsă de probe. Informația a fost titrată de revista germană ”Focus”, dar motivele sunt mult mai complicate decât lipsa indiciilor tehnice invocate.

La şase luni de la începutul investigaţiilor, experţii în spionaj electronic care se ocupă de dosar nu au găsit niciun indiciu serios şi au redactat o ordonanţă de neurmărire penală, titrează revista, care citează surse apropiate Ministerului german al Justiţiei. ”Rezultatul cercetărilor este aproape nul. Multă vâlvă, niciun fapt”, a declarat una dintre sursele citate. Parchetul federal din Karlsruhe ar trebui să urmeze recomandările experţilor de a renunţa la cercetări, ceea ce ar pune capăt acestui caz la nivel judiciar.

Justiţia germană a anunţat, în iunie, deschiderea unei anchete pentru fapte de spionaj şi activităţi în favoarea unui serviciu de informaţii străin. Germania a fost şocată, în vara lui 2013, de dezvăluirile fostului consultant al NSA, Edward Snowden, cu privire la un vast sistem de supraveghere a conversaţiilor telefonice şi comunicaţiilor prin internet ale germanilor, până la telefonul mobil al cancelarului, care a funcţionat timp de mai mulţi ani. Protecţia vieţii private este un subiect extrem de sensibil într-o ţară marcată de dictaturile nazistă şi comunistă. Scandalul a afectat profund relaţia cu SUA, de obicei una foarte strânsă. Preşedintele american, Barack Obama, a exclus operaţiuni ulterioare de spionare a cancelarului Merkel, sugerând de facto că acestea au avut loc în trecut. În spatele ușilor închise, însă, oficialii americani i-au acuzat pe omologii germani de ipocrizie, pentru că ar fi deținut dovezi că Serviciile Secrete germane (BND) au tras cu urechea la convorbirile secretarilor de stat Hillary Clinton și John Kerry. Publicația ”Der Speigel” a titrat că, pe cât de multe dovezi deține BND despre acțiunile de spionare a cancelarului Merkel, la fel de multe indicii sunt în posesia NSA despre ascultarea convorbirilor șefilor diplomației americane Hillary Clinton și John Kerry. Serviciile Secrete germane i-au ascultat pe aceștia în 2012 și în 2013, însă se jură că sateliții erau orientați spre anumite zone și că interceptările au fost pur și simplu accidentale. Cei doi oficiali americani traversau zonele monitorizate de BND, iar înregistrările lui John Kerry au și fost distruse imediat.



12