Nina Løseth rescrie istoria schiului alpin norvegian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cupa Mondială feminină de schi alpin

Nina Løseth rescrie istoria schiului alpin norvegian

Sport 06 Ianuarie 2016 / 14:43 1147 accesări
Pe podiumul de la Santa Caterina, Nina Løseth a fost premiată de fostul mare schior italian Alberto Tomba

Pe podiumul de la Santa Caterina, Nina Løseth a fost premiată de fostul mare schior italian Alberto Tomba

A fost sărbătoare pentru Norvegia marţi, în stațiunea italiană Santa Caterina, în prima cursă a anului 2016 din cadrul Cupei Mondiale la schi alpin. Un slalom special feminin programat inițial la Zagreb, dar mutat în Italia datorită lipsei de zăpadă din capitala Croației. Proba a fost câştigată de Nina Løseth, o schioare aflată la primul succes din carieră, dar care a adus ţării sale prima victorie în Cupa Mondială feminină, după 13 ani! Din octombrie 2002 nu se mai impusese o norvegiancă într-o cursă din Cupa Mondială, Andrine Flemmen reuşind să câştige atunci slalomul uriaș de la Solden. La slalom special, Løseth îi urmează compatrioatei sale Trine Bakke, victorioasă tocmai în anul 2000, la Maribor (Slovenia)!

La Santa Caterina, Løseth (26 de ani) a fost însoţită pe podium de cehoaica Sarka Strachova, sosită la o secundă şi 12 sutimi, și de slovaca Veronika Velez Zuzulova, la 1,37. Pentru norvegiancă, acesta este al treilea podium al sezonului, după un loc 3 în slalomul special de la Are și un loc 2 în slalomul uriaș de la Courchevel. Elvețianca Lara Gut, care se menţine lider în clasamentul general, și americanca Lindsey Vonn au absentat de la cursa din Italia. Următoarele curse feminine din acest sezon au loc în weekend la Altermarkt/Zauchensee (Austria), unde sunt programate o coborâre-sprint (două manşe) și un super-G. Cele două probe le înlocuiesc pe cele programate iniţial la St. Anton şi mutate din cauza lipsei zăpezii.

Citește și:

Succes pentru Frida Hansdotter în ultima cursă din 2015

Lara Gut, în mare formă: victorie și la Lienz

Taguri articol


12