România acceptă refugiați, nu și cote impuse

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Miniștrii Justiției și ai Afacerilor Interne din UE, în ședință

România acceptă refugiați, nu și cote impuse

Eveniment 14 Septembrie 2015 / 00:00 1045 accesări

Mai-marii Europei vor să ne bage pe gât peste 6.000 de refugiați din Africa și Orientul Mijlociu, în special din Siria, stat măcinat de conflicte interne. Pentru Angela Merkel și compania nu contează faptul că economia României abia supraviețuiește și este la mulți ani-lumină în spatele statelor puternic dezvoltate din centrul și din vestul Europei. Conform planului Comisiei Europene, țara noastră ar trebui să adăpostească 6.351 de refugiați, în timp ce capacitatea de găzduire a României, potrivit Guvernului, ar fi în jur de 1.785 de locuri. Şeful statului, Klaus Iohannis, e nemulţumit de faptul că șefii Uniunii Europene (UE) nu s-au consultat cu niciun stat membru înainte de a lua această decizie. „Am luat act cu oarece nemulțumire de acest proiect prezentat în Parlamentul European. Nu este oportun să vorbim despre cote obligatorii calculate într-un mod foarte birocratic, contabilicește, fără a consulta statele membre”, a comentat președintele, în urmă cu câteva zile. Șeful statului român a adăugat că luni (astăzi, n.r.) se va reuni în ședință extraordinară Consiliul de Justiție și Afaceri Interne (JAI), format din miniștrii Justiției și Afacerilor Interne din toate statele membre ale UE, iar mandatul ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, la conferința JAI este să nu declare adeziunea noastră pentru cotele obligatorii.

FĂRĂ COTE IMPUSE Însărcinat să ducă mesajul României la JAI, Oprea a declarat, ieri, că va transmite că țara noastră își va respecta angajamentele inițiale de a primi 1.785 de imigranți, iar ”cu modestie și demnitate” va vota împotriva cotelor obligatorii. De altfel, un mesaj aproape similar l-a avut și șeful Guvernului, Victor Ponta, care a spus că România ”nu își poate asuma ceva pentru care nu este pregătită” și că aceia care cer acum ca românii să fie solidari în criza refugiaților ”sunt aceiaşi care ne spun că nu suntem buni de Schengen”. Culmea este că, dacă nu ne supunem voinței mai-marilor UE, țara noastră riscă să fie sancționată. Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a criticat ţările est-europene care se opun cotelor privind distribuirea imigranţilor propuse de Comisia Europeană. Oficialul a cerut penalizarea acestora prin reducerea accesului la fonduri structurale europene. În replică, conducerea Ministerului Afacerilor Externe a afirmat că un stat membru al UE nu poate fi penalizat pentru că, din motive obiective, nu are capacitatea de a primi şi integra un număr impus de migranţi.

MITING DE SUSȚINERE În timp ce autoritățile de la București încearcă să-i convingă pe șefii Comisiei Europene că nu putem să primim mai mult de 1.785 de refugiați, în țară mai mulți români au ieșit în stradă în semn de solidaritate cu imigranții din Africa și Orientul Mijlociu. S-a întâmplat la Cluj-Napoca, unde aproximativ 50 de persoane au participat, sâmbătă, la un miting, având pancarte cu mesaje precum ”Refugiaţii sunt bineveniţi” sau ”Xenofobia ucide omenia”.



Ştiri recomandate

12