14 iunie - Ziua Mondială a Donatorilor de Sînge

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

14 iunie - Ziua Mondială a Donatorilor de Sînge

Social 13 Iunie 2009 / 00:00 715 accesări

Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sînge, autorităţile au înaintat numeroase mesaje celor care, prin donarea voluntară, contribuie la salvarea unei vieţi. “Mă adresez dumneavoastră, celor care aţi înţeles că a dărui este un gest valoros ce aduce cu mult mai multă satisfacţie decît gestul de a primi, mai ales atunci cînd este vorba despre viaţă. Sînteţi salvatori anonimi, modele de urmat de cei care se gîndesc la suferinţa aşteptării semenilor, o aşteptare a gestului nostru de bunăvoinţă prin care putem deveni salvatori anonimi. Aşadar, pe lîngă mesajul meu de apreciere şi susţinere adresat constănţenilor care au înţeles necesitatea donării sîngelui, mă adresez şi celor ce puteţi face acest gest, fără mari eforturi. Deveniţi salvatori anonimi! Deveniţi donatori de sînge!”, a declarat prefectul judeţului Constanţa, Tit-Liviu Brăiloiu. La rîndul său, preşedintele Colegiului Medicilor, filiala Constanţa, dr. Gabriela Dascăl, recomandă, în numele corpului medical, demersul umanitar tuturor acelora care au disponibilitatea de a-l face, asigurîndu-i de profesionalismul şi probitatea profesională a personalului medical din structurile medicale constănţene. Mesajul de salut a venit şi din partea directorului Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Constanţa, dr. Alina Dobrotă. “Nu vă temeţi de actul donării de sînge! Ajutaţi-ne să menţinem rezervele de sînge ale Centrului de Transfuzie la nivelul nevoilor!”, este mesajul transmis de colectivul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Constanţa. Dr. Dobrotă a mai declarat că anul acesta, în colaborare cu Fundaţia Baylor Marea Neagră, au fost pregătite şi afişate în numeroase instituţii postere cu informaţii despre donarea de sînge şi mesaje de recrutare pentru noi donatori. Precizăm că toţi cei care doresc să doneze sînge se pot adresa atît centrelor de transfuzii, cît şi spitalelor care deţin centre de recoltare. Donarea constă în 450 de ml de sînge, adică o unitate. Înainte de donare, persoana respectivă trebuie să completeze un chestionar care conţine întrebări reprezentative despre viaţa sa socială şi despre istoricul său medical. După donare, sîngele este testat pentru hepatita A, B, C, pentru HIV şi sifilis, după care pleacă spre spitalele care au nevoie de sînge.



12