4,6 milioane lei pentru amenajarea Costineştiului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

4,6 milioane lei pentru amenajarea Costineştiului

Administrație 30 August 2007 / 00:00 560 accesări

Lucrările necesare refacerii plajei şi falezei din Costineşti vor fi finanţate în anul 2007 cu suma de 4.660.000 lei, bani alocaţi de la Fondul pentru Mediu, potrivit unei hotărîri aprobate în şedinţa de ieri a Executivului. Hotărîrea aprobată de Guvern modifică şi completează Hotărîrea de Guvern 790/2006, prin care se aloca suplimentar din Fondul pentru Mediu suma de 7.300.000 lei pentru finanţarea lucrării “Amenajarea complexă pentru atenuarea viiturilor şi refacerea plajei şi falezei Costineşti“, lucrare care a demarat anul trecut. Din suma de 7.300.000 lei a fost utilizată, în 2006, suma de 2.640.000 lei, urmînd ca Hotărîrea de Guvern adoptată ieri să permită finanţarea lucrării şi în anul 2007, cu suma de 4.660.000 lei, rămasă neutilizată. Lucrările care se realizează în localitatea Costineşti sînt necesare în urma calamităţilor naturale produse de inundaţii în luna septembrie a anului 2005, cînd au fost distruse case şi gospodării, malul lacului şi, de asemenea, patru hectare de plajă. Totodată, din cauza inundaţiilor s-a reactivat fenomenul de prăbuşire a falezelor.



Ştiri recomandate

12