Aderarea României ar putea fi amînată dacă nu se rezolvă deficienţele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aderarea României ar putea fi amînată dacă nu se rezolvă deficienţele

Politică 03 Iunie 2006 / 00:00 1333 accesări

Parlamentarii germani au susţinut, joi, în Bundestag, după dezbaterea Raportului CE din mai, fie activarea clauzei de salvgardare, fie monitorizarea post-aderare, dacă deficienţele României nu vor fi soluţionate pînă în toamnă, relatează Deutsche Welle (DW). Conform sursei citate, există şi propuneri privind reducerea sau chiar eliminarea fondurilor pentru domeniile cu deficit, măsuri în acest sens urmînd a fi decise, eventual, după Raportul CE din octombrie. Parlamentarul creştin social Thomas Silberhorn a recomandat "de pe acum aplicarea clauzei de salvgardare", precizează DW, care explică faptul că, prin aplicarea clauzei, UE vrea să limiteze colaborarea în domeniile în care mai există probleme. Raportul de monitorizare prezentat în mai de CE a fost luat la puricat de parlamentarii germani, aceştia considerînd că documentul, care menţine presiunile asupra Bucureştiului şi Sofiei, este "deschis şi sincer". "Trebuie să formulăm puncte clare, pentru guvernanţi şi şefi de stat, să arătăm că nu sîntem dispuşi la niciun fel de toleranţă", a subliniat parlamentarul creştin democrat-creştin social Gunter Krichbaum. Membrii Bundestagului au fost de acord cu faptul că amînarea aderării cu un an, pentru 1 ianuarie 2008, nu ar fi doar dificil de realizat, din cauza protestelor unor state membre, ci şi contraproductivă.

Taguri articol


12