Arsenal a activat clauza de reziliere pentru Jamie Vardy

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arsenal a activat clauza de reziliere pentru Jamie Vardy

04 Iunie 2016 / 09:58 436 accesări
Jamie Vardy

Jamie Vardy

Arsene Wenger e aproape de un transfer spectaculos în această pauză competiţională, anunţă The Guardian care spune că tehnicianul tunarilor pare acum decis să cheltuiască oricât e nevoie pentru a întări ofensiva, iar sursa citată notează că francezul a activat clauza de reziliere pentru Jamie Vardy.

În vârstă de 29 de ani, Vardy a înscris 24 de goluri pentru Leicester în sezonul recent încheiat şi a ajutat echipa lui Ranieri ă câştige titlul în Premier League, iar acum se pregăteşte să reprezinte Anglia la Euro 2016.

22 de milioane de euro trebuie să plătească Arsenal în schimbul lui Vardy, însă jurnaliştii The Guardian notează că Leicester va încerca din răsputeri să-şi păstreze starul. Foarte probail "vulpile" vor încerca să-l convingă pe atacant să semneze un nou contract, astfel încât să evolueze şi în noul sezon sub comana lui Ranieri, iar Leicester să obţină o sumă mai mare în urma transferului.

În mod cert, situaţia se va clarifica după Euro 2016, când Vardy se va putea aşeza la masa negocierilor atât cu actualul club, cât şi cu Arsenal sau alte cluburi interesate.

Povestea lui Vardy este dovada perfectă că în sport în general şi în fotbal în special, nimic nu e imposibil şi visele se pot împlini indiferent de vârstă.

În urmă cu nici 6 ani, Jamie juca încă în liga a OPTA a Angliei, pentru Stocksbridge Park Steels, grupare unde câştiga 30 de lire pe săptămână, adica aproximativ 150 de euro pe lună. În paralel, pentru a se putea întreţine, Vardy lucra şi într-o fabrică din Sheffield. Avea atunci 23 de ani şi probabil renunţase deja la visul de a ajunge un fotbalist de top. Practica sport mai mult de plăcere. Au urmat însă transferuri succesive la Halifax Town şi Fletwood, echipe din ligi superioare, dar tot din din fotbalul amator.

Vardy marca însă meci de meci, iar în 2012 Leicester, pe atunci în Championship, a decis să plătească 1 milion de lire pentru transferul său. O sumă rămasă până acum record, plătită pentru un jucător care nu jucase încă vreun minut la nivel profesionist. Iar restul e deja istorie. Vardy a ajutat-o pe Leicester să promoveze, să reziste în primul an în Premier League, iar la finalul acestui sezon să câştige titlul!

Taguri articol
JamieVardyArsenal


12