Băsescu este aşteptat cu entuziasm la Jilava

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băsescu este aşteptat cu entuziasm la Jilava

Justiție 16 Aprilie 2014 / 00:00 1183 accesări

De-a lungul celor zece ani în care a fost la „cârma“ ţării, Traian Băsescu şi-a făcut foarte mulţi „prieteni“. Dacă, în rândul oamenilor liberi, şeful statului nu mai este demult aplaudat, nu acelaşi lucru se poate spune şi în privinţa celor care sunt la închisoare, unde se pare că Băsescu este aşteptat cu braţele deschise de către cei care au ajuns, din varii motive, după gratii. Vestea a fost dată de Adrian Năstase, care a postat pe blogul său următorul mesaj: „După anunţul lui Victor Ponta că Băsescu va ajunge la închisoare, astăzi, la Jilava, au fost manifestări extraordinare de entuziasm“. Reacţia fostului premier a venit după ce prim-ministrul Victor Ponta a declarat că este convins că preşedintele Traian Băsescu va ajunge la închisoare, numindu-l pe şeful statului „corupt, securist şi comunist“. „Eu, care am respectat mereu legea, nu am nicio teamă“, a subliniat Victor Ponta.

CHEMAREA PENITENCIARULUI Revenind la postarea de pe blogul lui Năstase, el a continuat afirmând că unii dintre deţinuţi „s-au arătat dornici să-l primească pe Băsescu în celulele lor“. „Alţii, mai puţin generoşi, sugerau să fie cazat la Fortul 13 de la Jilava. Unul dintre „pacienţi“ a anunţat, discret, că el are, în celulă, un alambic artizanal. Altul a transmis că i-a rezervat un loc la campionatul de table. Administraţia - se pare - a început şi ea să ia măsuri. Astăzi, au fost instalate corpuri de iluminat mai puternice. Staţia de megafoane a trecut de la Magic FM la Kiss FM, iar, la prânz, s-au distribuit porţii duble de fasole“, a mai scris Adrian Năstase. El a încheiat apoteotic, notând: „mergând spre grefă, ascultam freamătul şi chemarea penitenciarului: Băsescu, Băsescu!“.



12