Boc şi Blaga negociază funcţiile locotenenţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PDL. Adversari de faţadă

Boc şi Blaga negociază funcţiile locotenenţilor

PDL Constanţa joacă la două capete
Politică 05 Mai 2011 / 00:00 637 accesări

Liderii PDL susţin oro de câte ori au ocazia că partidul lor este cel mai democratic şi că totul se face foarte transparent. În ceea ce priveşte transparenţa, putem spune că este în parte adevărat. Cât priveşte democraţia din partid, aici PDL-ul ar trebui să-şi reconsidere poziţia. Într-adevăr, PDL este transparent, pentru că portocaliii fac totul la vedere: negocieri de funcţii în partid, folosirea banului public în interese personale sau de grup şi, mai nou, folosirea seviciilor SPP în interesul PDL. Pentru a limita bătălia internă doar la funcţia de preşedinte, cele două tabere, Blaga şi Boc, s-au aşezat la masa negocierilor pentru celelalte funcţii ale Biroului Permanent Naţional, mai puţin cea de preşedinte. Negocierile dintre Emil Boc şi Vasile Blaga în vederea împărţirii funcţiilor de la vârful PDL sunt pe cale de a se încheia. Două variante au fost discutate de cei doi, luni, într-o întâlnire fulger la Guvern, urmând ca deciziile să fie luate până joi seară, când se va trage linie în privinţa candidaturilor. Cei doi candidaţi cu şanse reale la conducerea partidului vor să îşi asigure subalternii, aşa că, fără nici cea mai mică jenă, stabilesc dinainte cine şi ce funcţie va avea. Ne întrebăm în aceste condiţii ce rol mai au cei peste 1.400 de delegaţi de la Congresul din 14-15 mai? Probabil că la fel cum a fost şi la Constanţa, şi în multe alte judeţe, în sală vor circula bileţele cu cine trebuie votat pentru fiecare funcţie. Cei care doreau să îi reprezinte altcineva în BPN trebuie acum să se conformeze ordinelor de la centru şi să voteze cu cine li se impune. Aceasta este definiţia democraţiei în viziunea portocalie, definiţie pe care încearcă să o impună tuturor românilor de când au în mână frâiele guvernării. Revenind la negocierile dintre cei doi favoriţi, potrivit surselor portocalii, prima variantă de lucru, agreată de susţinătorii premierului, vizează în mod direct numărul de voturi obţinut de fiecare moţiune în parte. Concret, dacă un candidat va aduna, spre exemplu, două treimi din opţiunile delegaţilor, respectiva pondere va urma să se regăsească şi în distribuirea posturilor în tabăra care a susţinut moţiunea câştigătoare. Şi pentru ca lucrurile să fie şi mai clare, cele două tabere şi-au împărţit şi celelalte funcţii împortante, unde va fi doar câte un singur candidat pe fiecare funcţie. Astfel, din partea grupării Blaga, va fi desemnat, pe de o parte, un prim-vicepreşedinte, în persoana lui Sorin Frunzăverde, iar pe de altă parte, secretarul general, prin candidatura lui Cezar Preda. Celelalte trei posturi de prim-vice îi vor reveni grupării lui Boc, numele date ca sigure fiind Gheorghe Flutur şi Gheorghe Falcă. Cel de-al treilea fotoliu de prim-vicepreşedinte care i-ar reveni taberei lui Boc ar urma să fie stabilit în următoarele două zile. A doua variantă discutată ar urma să aibă legătură doar cu rezultatul brut al votului moţiunilor. Mai exact, acest scenariu prevede ca fiecare dintre cele două părţi să-şi stabilească candidaţii în limita a 40% din posturi, urmând ca restul de 20% din funcţii să fie luate de către susţinătorii moţiunii câştigătoare. Organizaţia PDL Constanţa nu este încă decisă pe cine să susţină, sau mai degrabă doreşte să joace la două capete. În şedinţa Colegiului Director Judeţean desfăşurată ieri, pedeliştii constănţeni au votat pe care din moţiuni o vor susţine. Rezultatul votului a fost unul... aproximativ. 40 de voturi au fost pentru moţiunea Boc, 40 de voturi pentru moţiunea Blaga şi nouă voturi pentru moţiunea Paleologu. Acest rezultat nu face decât să confirme dualitatea organizaţiei de la Constanţa, care, potrivit conducătorilor, va vota cum îi dicteatză conştinţa (asta poate în visele lor). Revenind la nivel naţional, Boc şi Blaga doresc, de asemenea, să respecte şi curajul lui Paleologu de a se bate cu ei, acestuia fiindu-i asigurat un post de vicepreşedinte, deşi şansele lui Paleologu devind din ce în ce mai interesante, după ce una din portavocile lui Băsescu, Cristian Preda, s-a declarat ca fiind un susţinător al acestuia.



12