Boli contagioase care amenință omenirea. Ce este de făcut?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Boli contagioase care amenință omenirea. Ce este de făcut?

Sănătate 05 Iulie 2017 / 17:21 493 accesări

De ani buni, experți ai lumii medicale dezbat și caută soluții pentru a combate boli contagioase care amenință omenirea. HIV, tuberculoza, hepatita C sunt câteva dintre ele. Deputații au cerut miercuri, 5 iulie, Comisiei Europene să aibă în vedere creșterea cazurilor de HIV/SIDA, tuberculoză și hepatită virală în UE și să dezvolte programe pe termen lung. Un program armonizat de supraveghere a infecțiilor este necesar pentru a detecta imediat apariția acestor boli contagioase, pentru a analiza evoluțiile, pentru a oferi estimări privind răspândirea bolii și pentru a urmări în timp real cum se desfășoară diagnosticarea, tratamentul și îngrijirile, se arată într-un comunicat al Biroului de Informare al Parlamentului European în România. HIV rămâne singura boală contagioasă stigmatizată social, iar Comisia și statele membre ar trebui să ușureze accesul la tratamente inovatoare pentru grupurile cele mai vulnerabile și să combată stigmatizarea socială. Deputații încurajează statele membre să ofere gratuitate pentru testele HIV, pentru a asigura detectarea rapidă. Și tuberculoza, cea mai nimicitoare boală pentru cei care trăiesc cu HIV, a devenit o amenințare transfrontalieră serioasă în lumea globală în care a crescut mobilitatea oamenilor, spun deputații. Numărul celor afectați de tuberculoză la nivel mondial a crescut în 2014 pentru al treilea an consecutiv. ”Deputații subliniază importanța combaterii rezistenței la antibiotice și cer liderilor UE să creeze măsuri de prevenție transfrontaliere și să inițieze acțiuni comune”, se mai arată în documentul citat.

Împotriva hepatitei C, unde 90% dintre pacienți nu au simptome de contractare a bolii, nu există un protocol standard pentru testare în statele membre. Numărul celor afectați ar putea fi subestimat, spun deputații. Comisia Europeană ar trebui să lanseze un plan de standardizare a monitorizării, testării și tratării pentru a eradica hepatita C din UE până în 2030. ”Rezoluția a fost adoptată prin vot simplu, cu ridicare de mâini”, se arată în comunicat.

STATISTICI În 2015, aproape 30.000 de noi cazuri de infectare cu HIV au fost raportate de cele 31 de state UE/EEA; aproximativ 120.000 de oameni în Europa au dezvoltat tuberculoza rezistentă la medicamente; hepatita virală C (HCV) este considerată una dintre cele mai serioase amenințări la sănătatea publică, la nivel global; conform Centrului European de Control al Bolilor (ECDC), unul din șapte oameni care au HIV nu știe că este infectat; timpul mediu estimat între infectarea cu HIV și diagnosticare este de patru ani; până în 2050, din 10 milioane de decese estimate anual în UE din cauza rezistenței la medicamente, un sfert vor fi cauzate de tuberculoză rezistentă la medicamente.



12