CFR va continua în UEFA Europa League

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League

CFR va continua în UEFA Europa League

Sport 01 August 2018 / 22:25 530 accesări

Campioana en titre a României, CFR Cluj, nu a făcut pasul în turul al treilea de calificare din UEFA Champions League. Miercuri seară, în Suedia, CFR a încheiat la egalitate, scor 1-1 (Traustason 55 / Djokovic 36), meciul retur cu Malmo FF, din turul secund de calificare din UCL, astfel că a ratat calificarea, după ce a pierdut în prima manşă, la Cluj-Napoca, scor 0-1. CFR a deschis scorul prin Djokovic, însă a fost egalată la începutul reprizei secunde, iar până la final jucătorii antrenaţi de Antonio Conceicao nu au mai găsit drumul spre gol. Clujenii au încheiat partida cu un om mai puţin, Culio fiind eliminat în minutul 77. Ciprian Deac a părăsit terenul de joc în minutul 42, accidentat.

Au evoluat pentru CFR: Arlauskis - Cr. Manea, Vinicius, A. Mureşan, Camora (cpt.) - Culio, Hoban (64 De Luca), Djokovic (59 Bordeianu) - C. Deac (42 Mailat), Ţucudean, Omrani.

CFR Cluj va continua în UEFA Europa League, în turul al treilea preliminar. Formaţia noastră va întâlni învingătoarea din confruntarea FC Alashkert Erevan (Armenia) - FK Sutjeska Niksic (Muntenegru). În tur, Alashkert s-a impus în deplasare, cu scorul de 1-0, returul fiind programat joi, la Erevan. Manşa tur din al treilea tur de calificare din UEL va avea loc la 9 august, în deplasare, iar returul se va disputa la 16 august, la Cluj-Napoca.

Joi seară vor evolua şi cele două reprezentante ale României în UEFA Europa League, în manşa secundă a celui de-al doilea tur de calificare - ora 21.00 (în direct la TVR 1; stadion „GelreDome” din Arnhem): Vitesse Arnhem - FC VIITORUL (în tur: 2-2); ora 21.30 (în direct la Pro TV; Arena Naţională din Bucureşti): FCSB - Rudar Velenje (în tur: 2-0).



12