29 iunie 2047. România este în zona euro de circa șase luni, după un proces de aderare plin de năbădăi, în care lupta internă pe ciolan a trebuit să fie întreruptă de IMFAF, forțele armate ale Fondului Monetar Internațional (o armată privată, înființată în 2020, după atacul grecilor asupra sediului FMI din Washington). La jumătate de an după aderare, România are însă probleme. Clasa politică, realizând că PIB-ul în euro arată mai bine și ignorând faptul că productivitatea nu crește direct proporțional, decide să aplice lovitura de grație - să fure tot și să fugă în spațiu, cu celebra rachetă a familiei Băsescu, cumpărată în 2036 pentru suma modică de 7,8 miliarde euro. Banii au fost împrumutați de CEC Bank, în urma unei conversații telefonice, în caz că vă întrebați. Zvonistica funcționează și presa vuiește - „Romexit în sus, Romexit în jos“. Românii obișnuiți nu protestează, însă, pentru că știu că, dacă Grecia, o țară net inferioară, a fost salvată, șansele României sunt mult mai bune. În plus, nu se pune problema de austeritate și alte lucruri rele, pentru că nu mai există clasă politică. În momentul în care IMFAF ocupă Casa Poporului, ai noștri sunt deja pe Marte și organizează un dineu în piramida lui Videanu. Și totuși, spre surprinderea tuturor, nimeni nu se înghesuie să salveze România. FMI își ia partea direct din rezerva BNR, Comisia Europeană renunță la datorii, de teamă să nu încaseze bani falși de la români, iar Banca Mondială trimite un comunicat oficial în care susține că n-a auzit niciodată de o țară numită România. Romexit-ul are loc peste noapte, ca vestita majorare a TVA din vremea lui Boc, iar nimănui nu-i pasă. România rămâne o simplă notă de subsol în istorie.