Cu 5% mai mult sînge colectat în 2008 comparativ cu 2007

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cu 5% mai mult sînge colectat în 2008 comparativ cu 2007

Social 26 Ianuarie 2009 / 00:00 427 accesări

Anul trecut, la nivelul judeţului nostru, s-a colectat cu 5% mai mult sînge comparativ cu 2007. Directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanţa, dr. Alina Dobrotă a declarat că aparent „poate părea o cifră mică, dar nu este, în contextul în care selecţia donatorilor este tot mai riguroasă”. Medicul director a precizat că s-a înregistrat o creştere şi la nivelul locaţiilor unde au loc colectele de sînge. „Vrem să mulţumim reprezentanţilor primăriilor care ne-au ajutat. Este vorba despre primăria Cobadin, Comana, Hîrşova, Negru Vodă, Mangalia, Nicolae Bălcescu, Tortomanu. Şi conducerile cîtorva spitale ne-au ajutat să organizăm colecte de sînge. Este vorba despre spitalele din Mangalia, Cernavodă, Medgidia, punîndu-ne la dispoziţie spaţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii de colectă”, a mai spus dr. Dobrotă. Medicul director regretă că nu a avut sprijinul tuturor reprezentanţilor primăriilor, aceştia neimplicîndu-se deloc în găsirea unor spaţii pentru activitatea medicală. „Am avut şi situaţii cînd ne-am deplasat de trei ori inutil în unele localităţi. Avem nevoie de un ajutor din partea lor, de o mică promovare înainte să venim, pentru ca oamenii să înţeleagă. Autorităţile trebuie să ştie că există obligativitatea să ne ajute”, susţine dr. Dobrotă. Acţiunea de organizare a colectelor mobile continuă şi în acest an, astfel încît activităţile de acest gen să aibă loc cu o anumită periodicitate. „Ne-am fi dorit o extindere a acestei activităţi, însă marele deficit de personal ne împiedică, la fel şi lipsa de voluntari. În mediul rural am avea nevoie de voluntari pentru promovare. Din păcate, avem informaţii că reprezentanţii Bisericii, în unele localităţi, nu se implică”, a mai completat directorul Centrului. Media pe unităţi recoltate în multe dintre localităţi este de doar 15, fapt care nu asigură cifra cost-eficienţă. În opinia medicului director, cifra ideală ar fi de circa 30-40 de persoane.

60 - idealul de donatori pe zi la CRTS

Şi la nivelul CRTS, idealul de donatori este de 60 persoane pe zi, astfel încît stocurile de sînge să fie în permanenţă acoperite suficient. Din păcate, la nivelul unităţii sanitare din Constanţa, numărul persoanelor care vin să doneze sînge este de aproximativ 41. În vreme ce în anii 2005-2006 era circa 48 de donatori pe zi, în 2008, numărul donatorilor s-a redus la 41. „Consider că 60 de donatori ar fi suficienţi şi asta pentru că dacă cifra ar fi mai mare şi timpul de aşteptare va fi mai mare. Nu putem să urgentăm procedurile. Toţi donatorii trebuie să treacă prin toate testele”, susţine medicul director. Pentru ca timpul de aşteptare să pară mai scurt, conducerea CRTS Constanţa a pus la dispoziţia donatorilor un calculator conectat la internet.



12