„De Revelion, am fost invitată să cânt în Italia”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Interviu cu solista Andreea Olariu:

„De Revelion, am fost invitată să cânt în Italia”

Monden 27 Decembrie 2012 / 00:00 747 accesări

Tânăra interpretă Andreea Olariu a susţinut, vineri seară, pe scena Teatrului de Stat, un concert special, dedicat fanilor săi de la malul mării, organizat de Asociaţia Litoral - Delta Dunării, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. La eveniment a fost prezent şi cântăreţul constănţean Mihai Trăistariu, care a interpretat şi el câteva piese. El a felicitat-o şi încurajat-o pe Andreea, care i-a încântat pe cei din sală cu vocea sa unică şi cu cele câteva piese de iarnă şi colinde, dar şi cu melodii din repertoriul ei. Cu această ocazie, constănţeanca Andreea Olariu a oferit un scurt interviu cotidianului „Telegraf” în care a vorbit despre aşteptările sale profesionale pentru 2013, dar şi despre experienţa de la concursul televizat „Vocea României”, care s-a încheiat aseară şi în cadrul căruia Andreea a fost eliminată la începutul lunii. Ea consideră că acest lucru s-a întâmplat prematur.

Reporter (R): Cum a fost anul 2012 pentru Andreea Olariu?

Andreea Olariu (A.O.): A fost un an plin, cu realizări, dar şi cu momente dificile, un an în care am întreprins paşi importanţi spre o maturizare artistică, un an în care muzica mi-a ocupat mult timp, fiind un plan extrem de important în viaţa mea.

R: Cum vi s-a părut recenta experienţă din cadrul concursului „Vocea României”? Aţi fost mulţumită de dvs.?

AO: Nu am fost foarte mulţumită de mine, dar ţinând cont că piesele pe care le-am cântat nu au fost alese de mine, pot spune că acest lucru a constituit un dezavantaj. Aş fi dorit să arăt publicului potenţialul meu vocal. A trebuit să cânt piese ritmate şi să arăt lumii că pot cânta şi altceva decât repertoriul pe care îl abordez la concerte.

R: Veţi mai participa la astfel de concursuri?

AO: Nu m-am gândit dacă voi mai participa la alte concursuri de acest gen. Dacă se va ivi însă ocazia, mai ales în străinătate, probabil că voi accepta, dacă timpul îmi va permite.

R: Cum aţi petrecut Crăciunul şi ce veţi face de Revelion?

AO: Crăciunul l-am petrecut acasă, în familie, unde mă simt cel mai bine. De Revelion am fost invitată să cânt în Italia, la Palermo. Va urma desigur o pauză pentru concerte, iar apoi voi mai cânta pe 27 ianuarie la Moeciu.

R: Ce vă doriţi cel mai mult pentru 2013 şi ce le uraţi susţinătorilor dvs. pentru noul an?

AO: Pentru 2013 îmi doresc să am o activitate constantă pe scenă, atât în ţară cât şi în străinătate. Un artist trebuie să menţină în permanenţă un bun contact cu publicul şi scena, astfel că trebuie să fiu mereu în formă din acest punct de vedere. Susţinătorilor şi celor care mă ascultă, precum şi cititorilor ziarului „Telegraf” le doresc să aibă un an nou plin de împliniri, să aibă mult noroc, să fie fericiţi şi să reuşească să-i bucure la rândul lor pe cei dragi.



12