Un telefon primit la redacţie ne-a prilejuit întîlnirea cu Ildiko Balmuş, o persoană care susţine că are capacităţi parapsihologice (PSI). Zona sa de activitate este cea a percepţiilor extrasenzoriale (PES este capacitatea de a obţine/da informaţii şi/sau experimenta fără a folosi cele cinci simţuri şi deducţia sau intuiţia). Rămînînd la această definiţie, Ildiko a performat în spaţiul redacţiei noastre cîteva experimente ce vizează extra-ordinarul. La baza acestei ieşiri din ordinar au stat trei „vizualizări” - cu ochii minţii! - a cîtorva fraze culese din folclorul internaut şi a unui obiect, un inel de argint. În timpul acestor „vizualizări”, Ildiko a fost legată peste toată faţa cu fulare şi prosoape!!? Mai mult, ea performează tratamente care merg, în funcţie de boala existentă, de la stadiul de ameliorări pînă la vindecarea totală. Aceste capacităţi PSI (pe care le-a descoperit şi le exploatează de la vîrsta de 12 ani) nu o aruncă pe Ildiko în zona superstiţială a manifestărilor care strîng adepţi şi fac spirale-nud pe cîmpuri, sub luna plină. Singurele lucruri pe care le declară sînt că „aceste capacităţi sînt înnăscute, sînt un har de la Dumnezeu şi eu le folosesc în slujba binelui. Eu nu vindec, eu ameliorez. Oamenii care merg la doctor şi au o medicaţie specifică vin la mine, îi consult şi îi programez. După cîteva şedinţe (cîte este nevoie, în funcţie de caz) unii dintre ei au observat ameliorări. Eu nu încurajez oamenii să renunţe la vizitele medicale sau la medicamente”. În afara acestei situaţii extra-ordinare, Ildiko este o „îndrăgostită de Constanţa”, acesta fiind şi motivul pentru care, în viitorul apropiat se va muta în oraşul nostru, are cinci copii şi se comportă, în general, ca orice persoană normală care aşteaptă facturile pentru a vedea cît are de plătit la întreţinere.

Necunoscute acceptate ştiinţific

Prof. univ. dr. Filaret Sîntion, prodecanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa şi membru în consiliul director al Colegiului Psihologilor din România, întrebat despre acest caz, declară: „Nu se poate nega că aceste fenomene există. Dacă am putea să demonstrăm cauzalitatea lor, ar însemna că am elucidat unul dintre marile mistere ale lumii. Cum nu avem încă posibilitatea să o facem, putem doar constata existenţa acestora. Sigur că şi constatarea trebuie să urmeze nişte premise ştiinţifice, experimentul trebuie făcut în condiţii controlate de laborator, cu instrumentar special şi personal pregătit în acest sens. Fenomenologia în sine a subiectului este interesantă şi, atît timp cît se poate constata ştiinţific existenţa sa, discuţia rămîne deschisă”. Lect. univ. dr. Marian Marica, se alătură acestei opinii: „Aspectul ştiinţific al acestui gen de manifestări extrasenzoriale poate fi urmărit într-un cadru controlat, putîndu-i-se demonstra existenţa şi nu motivaţia acestei existenţe”.

„Cred doar ceea ce văd” versus „Crede şi nu cerceta”

În România de după revoluţie, fenomenul PSI a prins amploare. Pornind de la cîteva fiţuici al căror plumb de literă îţi rămînea pe degete dacă te încumetai să le răsfoieşti, de la fotografii care pretindeau că Isus şi-a lipit faţa de un cartof sau că extratereştrii se află printre noi, fenomenul a culminat cu emisiuni mamut, cu miracole life şi cu mame omizi (şi cu toate rudele lor) în direct, la posturile naţionale. Cazul Ţugui a devenit sinonim cu dispariţia lui Houdini, vindecătorii au umplut micul ecran şi paginile de mica publicitate ale ziarelor, au dat pe afară, s-au cules de pe jos şi şi-au continuat, nestingheriţi, activitatea. Nu ştim cu exactitate în ce consta activitatea şi nici nu vrem să ne dăm cu presupusul. Ceea ce putem să spunem însă cu exactitate este faptul că tot mai mulţi oameni au început să apeleze la soiul acesta de şamani urbani. Motivaţiile nu trebuie căutate decît în conştiinţa naivă a umanităţii doritoare de (in)credibil sau în resemnarea ultimei şanse. Astfel, unii oameni au rămas fără bani, fără bijuterii, fără bunuri şi s-au trezit în situaţii sau poziţii incredibile. Alţii… nu. Medicii nu s-au găsit niciodată în postura de a avea concurenţă, aşa că fenomenul este încă sub control. Se spune mereu că omul nu-şi foloseşte creierul la întreaga sa capacitate şi că zonele în care creierul poate funcţiona pot fi miraculoase pentru inteligibilitatea contemporană a fenomenului. Numite, în general, capacităţi paranormale, acest soi de manifestări se petrec, în mod evident, în afara percepţiilor obişnuite: vizuale, auditive, gustative, olfactive sau tactile. Astfel, „cred doar ceea ce văd” versus „crede şi nu cerceta” sînt limitele acestui subiect. Verbele firii îşi pot îmbogăţi, cu ajutorul extra-senzorialului, arealul, iar vocea ştiinţei este de acord cu acest lucru.