Dinozaurii expuși în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, vizitați de creatorul lor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dinozaurii expuși în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, vizitați de creatorul lor

11 Iunie 2017 / 19:59 2228 accesări
Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Creatorul machetelor de dinozauri din Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului (GDTH), cunoscutul paleoartist canadian Brian Cooley, a revenit în România pentru a discuta cu echipa geoparcului și autoritățile locale din zonă conceptul de realizare a Muzeului Dinozaurilor din Transilvania, a informat duminică purtătorul de cuvânt al GDTH, Adina Popa.

Brian Cooley va rămâne în țară până marți, timp în care va lucra și la 'împrospătarea' celor două machete de dinozauri în mărime naturală, Magyarosaurus dacus și Zalmoxes robustus, pe care le-a realizat anii trecuți pentru GDTH.

"Brian Cooley a fost bucuros să afle că în ultimii ani, doi dintre dinozaurii creați de el, Magyarosaurus dacus și Zalmoxes robustus, au fost prezenți la o mulțime de evenimente din Geoparc, dar și din țară, iar o altă lucrare a sa, Balaurul bondoc, expusă la sediul din Hațeg al Geoparcului, atrage un număr tot mai mare de vizitatori. De asemenea, el s-a declarat încântat de programul de voluntariat, de activitățile educaționale și de cercetare științifică derulate de Geoparcul Internațional UNESCO și de Universitatea din București', se arată într-un comunicat al GDTH.

Cât privește Muzeul Dinozaurilor din Transilvania, acesta va fi amenajat în satul Tuștea, din comuna General Berthelot. În perioada următoare vor fi identificate programe de finanțare care să permită punerea în practică a unui astfel de proiect.

"Realizarea acestui muzeu, alături de celelalte obiective de vizitare ale Geoparcului, va contribui la dezvoltarea turismului sustenabil în Țara Hațegului și transformarea acestei zone într-o veritabilă Capitală a Dinozaurilor din România. Totodată, obiectivul va reprezenta un centru de dezvoltare de noi proiecte și programe educaționale și de cercetare menite să promoveze diversitatea Geoparcurilor Internaționale UNESCO", precizează GDTH.

Vizita lui Brian Cooley în Țara Hațegului se va încheia marți, 13 iunie. În călătoria sa în România, Brian Cooley este însoțit de Dieter Schlaffke. El a donat cea mai mare sumă de bani în cadrul proiectului de crowdfunding care a făcut posibil transportul machetei lui "Magyarosaurus dacus" din Canada în România, după realizarea acesteia de către Cooley.

De asemenea, Dieter Schlaffke a turnat în fibră de sticlă machetele celor trei dinozauri pitici creați de Brian Cooley. Înainte să ajungă în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, cei doi au mai vizitat Delta Dunării și nava Mare Nigrum a INCD GeoEcoMar din portul Constanța.

Brian Cooley este unul dintre cei mai renumiți paleoartiști la nivel mondial datorită naturaleții sculpturilor sale și a modului în care reușește să recreeze dinozauri având la bază rezultate ale cercetărilor științifice. Lucrările sale sunt expuse în mai multe muzee din întreaga lume, iar trei dintre numerele revistei National Geographic au avut pe copertă fotografii ale dinozaurilor realizați de el.



12