Diplome de onoare pentru artiştii scenei lirice de la malul mării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În cadrul „Săptămânii Artelor Spectacolului Muzical”

Diplome de onoare pentru artiştii scenei lirice de la malul mării

Cultură 26 Noiembrie 2011 / 00:00 894 accesări

Maeştrii scenei lirice de la malul mării au fost sărbătoriţi, joi seară, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski”, evenimentul fiind inclus în cadrul „Săptămânii Artelor Spectacolului Muzical”. Înainte de spectacolul propus de conducerea instituţiei, pentru a marca insolita „săptămână”, opera comică „Don Pasquale”, de Gaetano Donizetti, consultantul artistic al TNOB, Mircea Tegzeşiu, şi soprana Mădălina Sandu au urcat pe scenă pentru a înmâna diplome de onoare pentru întreaga activitate unor artişti lirici importanţi, care au făcut carieră la malul mării. „Această seară este una cu totul deosebită. Revista VIP, TNOB „Oleg Danovski” şi Ministerul Culturii s-au gândit să-i premieze pe artiştii lirici, care, de-a lungul câtorva decenii, v-au încântat pe dvs., dând viaţă a numeroase roluri în spectacole de operă şi operetă care le-au prezentat nu doar pe această scenă, ci pe întregul litoral”, a spus Mircea Tegzeşiu.

Cele 11 diplome au fost dedicate artiştilor: Aida Abagief, Margareta Andriescu, Niculina Cârstea, Veronica Diaconu, Constantin Jurăscu, Radu Popescu, Iuliu Puşcaşu, Romfilia Radu, Iacobina Vlad, Gabriela Popescu Ţigănaşu şi Gabriela Tofănel. Din păcate, mai puţin de jumătate din cei strigaţi au urcat pe scenă să-şi ridice diploma, ceilalţi absentând din motive obiective, vârsta înaintată şi distanţa.

SĂRBĂTOARE CU... „DON PASQUALE” După emoţionantul moment, iubitorii muzicii au fost invitaţi să petreacă în compania celebrului personaj al lui Gaetano Donizetti, bătrânul Don Pasquale, alături de şiretul doctor Malatesta, fermecătoarea şi suava Norina şi îndrăgostitul Ernesto. Ultimele două roluri amintite au fost interpretate cu mai multe emoţii decât celelalte, ele marcând debutul tinerei soprane Smaranda Drăghici, respectiv al tenorului Doru Iftene. Sub bagheta braşoveanului Dorel Munteanu, au mai evoluat pe scenă: Mihnea Lamatic - Don Pasquale, Cătălin Ţoropoc - dr. Malatesta, Laurenţiu Severin - notarul, Bogdan Sandu - majordomul, Daiana Gavrilescu, Mihaela Tănase, Valentin Filip şi Ştefan Filip - servitorii şi micuţul Ştefan Gribinic - un copil.

„Săptămâna Artelor Spectacolului Muzical” se încheie la Teatrul „Oleg Danovski”, în această sâmbătă, de la ora 19.00, cu o invitaţie la „Bal mascat”, pe muzica lui Giuseppe Verdi. Manifestarea se desfăşoară în perioada 21-27 noiembrie, în cinci importante centre culturale din ţară - Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov şi Constanţa -, fiind o iniţiativă a Revistei VIP, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.



12