Duminică, start în turneul de fotbal de la Ovidiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Duminică, start în turneul de fotbal de la Ovidiu

Sport 09 Mai 2014 / 00:00 815 accesări

Duminică, 11 mai, pe terenul sintetic de la stadionul “Orăşenesc” din Ovidiu, se vor disputa meciurile din cadrul primei etape a turneului de fotbal organizat de Primăria din Ovidiu. În turneul rezervat veteranilor, în care se va juca după regulamentul Trofeului “Telegraf”, cele 12 echipe participante au fost împărţite în două grupe - Grupa A: Dinamo Spada Constanţa, Municipal Constanţa, Store Constanţa, Macedonia Ovidiu, Înfrăţirea Cogealac şi Sian Image Constanţa; Grupa B: Cariocas Constanţa, Inter Năvodari, CS Mihail Kogălniceanu, Doraly Mall Constanţa, Camena Costineşti şi CS Poiana Ovidiu.

Iată cum se prezintă programul primei etape a turneului de la Ovidiu, competiţie la care participă formaţii prezente şi la tradiţionalul turneu de fotbal în sală dotat cu Trofeul “Telegraf” - duminică, 11 mai, ora 14.00: Poiana - Kogălniceanu (Gr. B); ora 15.00: Dinamo Spada - Sian Image (Gr. A); ora 16.00: Camena - Cariocas (Gr. B); ora 17.00: Inter - Doraly Mall (Gr. B); ora 18.00: Municipal - Înfrăţirea (Gr. A); ora 19.00: Store - Macedonia (Gr. A).

Semifinalele şi finalele turneului vor avea loc în ultimul weekend din această lună, când vor fi organizate festivităţile prilejuite de Zilele Oraşului Ovidiu, programate la 31 mai şi 1 iunie. Echipele vor primi drept premii cupe, plachete şi diplome de participare din partea Primăriei Ovidiu.



12