Explozie a unei supernova, de o intensitate fără precedent

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Explozie a unei supernova, de o intensitate fără precedent

Monden 09 Mai 2007 / 00:00 1531 accesări

Agenţia spaţială americană a dezvăluit faptul că în toamna anului trecut a fost observată explozia spectaculoasă a unei supernova, care a produs o lumină de o intensitate fără precedent. Utilizînd telescoapele terestre Keck din Hawai şi Lick de pe muntele Hamilton din California, precum şi unul spaţial, Chandra X-Ray, cercetătorii americani au putut vedea explozia unei stele gigantice, care a emis o lumină de cinci ori mai intensă decît cea produsă de cele aproximativ 100 de supernove observate pînă atunci. “Am fost surprinşi de intensitatea luminoasă şi de durata acesteia, de 70 de zile”, a explicat Alex Filippenko, unul dintre autorii descoperirii, într-un comunicat. “A fost de 50 de miliarde de ori mai luminoasă decît Soarele nostru”, a adăugat acesta.

În comunitatea de astronomi se crede că primele stele născute după Big Bang erau la fel de masive ca aceea a cărei explozie a fost observată în toamna anului 2006, o mărturie rară a modului în care asemenea supernove îşi încheie existenţa. Se pare că steaua care a produs supernova SN 2006gy a respins o mare parte din masa sa înainte de explozie. Această importantă pierdere de masă este observată în prezent şi la steaua Eta Carina, care se găseşte în galaxia noastră, Calea Lactee. Observaţia i-a făcut pe astronomi să se gîndească la faptul că Eta Carina ar fi pe cale de a deveni o supernova care va exploda. Dacă supernova SN 2006gy se găsea în galaxia NGC 1260, la aproximativ 240 de milioane de ani lumină faţă de Pămînt, Eta Carina se află la o distanţă de doar 7.500 de ani lumină. O explozie a stelei Eta Carina ar putea reprezenta cel mai mare spectacol stelar din istoria civilizaţiei moderne, sînt de părere astronomii.

O supernova reprezintă sfîrşitul exploziv al unei stele masive, de 8-20 de ori mai mare decît Soarele nostru, care a suferit un colaps sub forţa propriei gravitaţii. Steaua îşi expulzează apoi propriile straturi exterioare în spaţiu, printr-o explozie care poate lumina pentru scurt timp întreaga galaxie. În cazul supernovei SN 2006gy, astronomii cred că explozia a rezultat în urma unui mecanism diferit, pentru că masa acestei stele era mult mai mare, de 150 de ori mai mare decît a Soarelui nostru. Stele atît de masive sînt foarte rare, spun astronomii. În galaxia noastră, formată din circa 400 de miliarde de stele, doar 10 ating astfel de dimensiuni.



12