FC Farul, fără apărare la Buzău

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1

FC Farul, fără apărare la Buzău

Sport 04 Decembrie 2014 / 00:00 1134 accesări

Punctul obținut săptămâna trecută în fața liderului FC Voluntari, scor 1-1, a fost plătit scump de FC Farul Constanța, care are lotul decimat înaintea partidei de sâmbătă, din deplasare, cu Gloria Buzău, din etapa a 16-a a Ligii a II-a. Astfel, antrenorul principal Ion Barbu nu are la dispoziție niciun fundaș dreapta și niciun fundaș central. Patru jucători, Cl. Popa, Straton, D. Ciobanu și Ivănică, sunt suspendați, iar alți doi, Băjan și Miulescu sunt accidentați. În plus, I. Plămadă și Ochia sunt incerți din cauza unor accidentări și au făcut doar un antrenament ușor ieri, în timp ce S. Ciucă nu s-a putut pregăti din cauza unor dureri la spate.

„Sincer, nu știu ce vom face. Mă rog să ningă sau să plouă ca să se amâne meciul. Suntem decimați, mai ales în apărare, dar trebuie să jucăm. Vom fi nevoiți să improvizăm. Pentru postul de fundaș central avem două variante, Erdal, un junior care nu s-a mai antrenat de două săptămâni, absentând din cauza unor probleme personale, și Buzea, care nu a mai fost convocat în acest campionat, dar se află sub contract cu Farul și poate fi folosit. Chiar și așa, sper să facem o figură frumoasă, chiar dacă buzoienii par în mare formă, după ce au învins etapa trecută, cu 7-1, pe ACS Berceni. Va fi un teren greu din cauza vremii și sper să profităm și să obținem măcar un punct”, a declarat Ion Barbu.

Taguri articol


12