Fenomenul etnobotanicelor, de neoprit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fenomenul etnobotanicelor, de neoprit

Eveniment 10 Octombrie 2014 / 00:00 442 accesări

Un tânăr din Năvodari a ajuns în atenția ofițerilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanța, după ce polițiștii l-au prins cu etnobotanice. Oficialii Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța spun că, marți seară, oamenii legii l-au reținut pe Elvis V., de 23 de ani, pe o stradă din Năvodari. Suspectul a atras atenția polițiștilor după ce, la vederea acestora, a devenit agitat. Oamenii legii l-au oprit pentru verificări și au găsit în buzunarele lui 22 de pliculețe cu substanţe psihoactive. Cercetările în acest dosar au fost preluate de ofițerii BCCO Constanţa.

VICTIME Consumul de substanțe etnobotanice continuă, din păcate, să facă victime. Ieri, doi elevi de clasa a X-a de la un liceu din Petroşani au fost la un pas să își piardă viața, după ce au fumat o țigară cu etnobotanice. Potrivit medicilor de la Spitalul de Urgenţă Petroşani, adolescenții în vârstă de 17 ani, de la Colegiul Naţional de Informatică „Carmen Sylva“, au fost transportaţi cu ambulanţele la unitatea medicală. Primele informaţii arată că la internare aceștia au manifestat grave tulburări comportamentale şi tahicardie. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara au precizat că vor analiza incidentul.



12