FMI umblă cu acordul vopsit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Toate-s vechi şi nouă toate

FMI umblă cu acordul vopsit

Economie 01 August 2013 / 00:00 362 accesări

ROMÂNII CU CREDITE, IGNORAŢI Autorităţile române au convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) un nou acord preventiv pe doi ani, în valoare de patru miliarde euro. „Autorităţile vor un acord preventiv, în care să nu tragă bani. Suma disponibilă în caz de nevoie ar fi de patru miliarde euro, împărţită în mod egal de FMI şi CE. Totuşi, înţelegerea trebuie să fie aprobată de board-ul FMI, la reuniunea programată în toamnă”, a spus şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter. Premierul Ponta anunţase în prealabil că noul acord va avea o valoare de 3 - 5 miliarde euro şi mult mai puţine condiţii decât precedentele două înţelegeri. Schaechter a punctat şi progresele făcute de partea română, evitând cu eleganţă să vorbească despre multele tâmpenii făcute de autorităţile noastre: „Dezechilibrele fiscale şi externe au fost reduse, iar pieţele financiare au luat notă de asta. Marjele CDS (prima de risc a unei ţări) au scăzut semnificativ, la fel ca şi dobânzile la care s-a împrumutat statul român”. Trecând peste orice aspecte macro, trebuie menţionat că Schaechter a ţinut să puncteze că „măsura prin care clauzele abuzive ale creditelor bancare ar urma să fie denunţate în instanţă şi eliminate din contracte poate submina sistemul financiar”: „În mod clar, trebuie să se găsească un echilibru aici. Pe de o parte, trebuie protejaţi cei care au luat credite bancare, dar pe de altă parte, trebuie să ţinem seama şi de stabilitatea sistemului financiar”.

JOS MÂNA DE PE COMPANIILE DE STAT! Şeful delegaţiei FMI a amintit şi de iniţierea reformelor structurale, punctând liberalizarea preţurilor din sectorul energetic, „o măsură dureroasă acum, dar extrem de benefică pe termen lung”, după cum o caracteriza recent directorul general al Fondului, Christine Lagarde. Noul acord se va baza pe realizările anterioare şi va avea două obiective principale, a continuat Schaechter: „Continuăm politicile bune, dar accelerăm reforma structurală. Vrem un cadru economic stabil şi predictibil, un lucru esenţial pentru creşterea PIB şi locurilor de muncă”. Reformele vor viza sistemul sanitar, întreprinderile de stat ineficiente, sectorul energetic şi transporturile. În cazul găurilor negre din buget (a se citi „companii de stat“), FMI impune o nouă regulă - „Ministerele nu trebuie să intervină în conducerea lor. Sunt atribuţiile managerilor privaţi, care ar trebui selectaţi transparent”. Ponta a făcut aici o completare: „Acordul nu include noi companii de stat care să fie privatizate majoritar”.



12