Fonduri destinate investiţiilor în domeniul protecţiei mediului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fonduri destinate investiţiilor în domeniul protecţiei mediului

Administrație 30 Octombrie 2007 / 00:00 601 accesări

Conducerea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) a anunţat că bugetul pentru 2008 este cu aproape 18% mai mare faţă de acest an. În 2008, bugetul total al MMDD va fi de 1,82 miliarde de lei, din care 1,23 de miliarde de lei de la bugetul de stat, 253,6 milioane de lei din credite externe, iar 342,5 milioane de lei din fonduri externe nerambursabile. Din proiectul de buget, capitolul care beneficiază de cea mai mare creştere bugetară este cel care se referă la transferuri între unităţi ale administraţiei publice. Reprezentanţi ai Ministerul Mediului au spus că în 2008, se va pune la dispoziţia autorităţilor publice locale aprox. 112 milioane de lei pentru investiţii în teritoriu în domeniul protecţiei mediului. Suma oferită de Minister este cu 78% mai mare faţă de 2007 şi va permite demararea sau continuarea, de către autorităţile locale, a 133 de obiective de investiţii în infrastructura de mediu, la care se adaugă cele 25 de obiective deja finanţate anul acesta. Această sumă, gestionată de autorităţile locale, nu include şi fondurile europene, acolo fiind vorba de o sumă de trei ori mai mare pentru anul viitor. Conducerea MMDD a precizat că modernizarea oraşelor şi satelor în 2008 vizează infrastructura de mediu de bază, adică alimentarea acestora cu apă, colectarea de ape uzate şi epurarea acestora. Un alt capitol care înregistrează creşteri este cel al cheltuielilor de capital şi se referă strict la investiţiile pe care Ministerul şi unităţile din subordinea sa le vor face în perioada următoare. Suma alocată acestei investiţii este de 103 milioane de lei. Cea mai mare parte a banilor va merge în investiţii în domeniul apelor, respectiv 752 de milioane de lei. Banii din domeniul apelor vor fi folosiţi pentru regularizarea cursurilor de ape (210 kilometri), construirea a aprox. 84 de kilometri de diguri, amenajări de albii (124 de kilometri), apărări şi consolidări de maluri (170 de kilometri), precum şi pentru mărirea capacităţii de acumulare cu aproape cinci milioane de metri cubi. Ministrul Mediului susţine că acestea sînt doar cîteva din cele 286 de obiective de investiţii, adăugînd că şase milioane de lei vor fi direcţionaţi către consolidarea falezelor, apărarea împotriva inundaţiilor, sistemul informatizat pentru managementul integrat al apelor, diminuarea riscului de calamităţi naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă.



12