Funeralii discrete pentru L

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Funeralii discrete pentru L

Monden 27 Martie 2014 / 00:00 656 accesări

Rockerul Mick Jagger s-a prezentat însoţit de rude şi câţiva prieteni apropiaţi, ieri, la funeraliile iubitei sale, creatoarea de modă L'Wren Scott, care s-a sinucis săptămâna trecută. Ceremonia a avut loc la Hollywood Forever Cemetery din Los Angeles, unde sunt înmormântate vedete precum Jayne Mansfield, Rudolph Valentino şi Douglas Fairbanks, regizorul Cecil B. DeMille, Mel Blanc sau chitaristul rock Johnny Ramone. Mick Jagger, care s-a întâlnit cu fiicele sale, săptămâna trecută, la Los Angeles, după anularea turneului trupei The Rolling Stones în Australia şi Noua Zeelandă, a venit într-un automobil cu geamuri fumurii. Cimitirul a fost închis pentru public pe durata zilei de marţi. ”Un grup mic de persoane, alcătuit din membri ai familiei şi prieteni apropiaţi, a asistat la funeraliile lui L'Wren Scott”, a precizat purtătorul de cuvânt al cântăreţului britanic. Pe parcursul ceremoniei, care a durat circa o oră, Mick Jagger şi fratele lui L'Wren Scott au ţinut discursuri.

Actriţa Nicole Kidman, soţul ei, cântăreţul Keith Urban, şi rockerul Bryan Adams au fost prezenţi şi ei la ceremonia funerară. Dave Stewart, fostul membru al grupului Eurythmics, a acompaniat la chitară cântecul gospel ”Will the Circle Be Unbroken”, interpretat de unul dintre membrii corului care însoţeşte trupa The Rolling Stones în concerte, Bernard Fowler. Karis Jagger, fiica cea mare a rockerului britanic, a recitat câteva poezii, la fel ca şi actriţa Ellen Barkin. O altă fiică a lui Mick Jagger, Jade, şi doi dintre nepoţii cântăreţului, Mazie şi Zak, au citit psalmi.

L'Wren Scott, în vârstă de 49 de ani, s-a sinucis pe 17 martie, spânzurându-se în apartamentul ei de lux din New York. Fostul manechin profesionist, care nu a lăsat în urmă niciun bilet pentru a-şi explica gestul, avea o relaţie cu Mick Jagger din anul 2001. Solistul trupei The Rolling Stones, în vârstă de 70 de ani, nu a mai apărut în public de la anunţul decesului partenerei sale de viaţă.

Taguri articol


12