„Gala bursierilor CJC“, la a 8-a ediţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Împotriva abandonului şcolar

„Gala bursierilor CJC“, la a 8-a ediţie

Administrație 25 Mai 2016 / 18:08 415 accesări
Elevii bursieri din anii terminali și care provin din mediul rural vor primi bursele pentru ultimele patru luni ale anului școlar 2015 - 2016

Elevii bursieri din anii terminali și care provin din mediul rural vor primi bursele pentru ultimele patru luni ale anului școlar 2015 - 2016

Zi cu emoţii pentru elevii constănţeni din mediul rural, care demonstrează că, dincolo de problemele financiare, nimic nu îi împiedică să înveţe şi să obțină premii. Cei mai buni dintre aceștia vor fi răsplătiți pentru eforturile lor de Consiliul Județean Constanța (CJC) în cadrul celei de-a cincea ediții a „Galei Bursierilor”, care va avea loc, joi, la sala „Remus Opreanu“ a Prefecturii. Evenimentul va fi organizat cu ocazia încheierii ciclului liceal de patru ani, început în 2012, pentru elevii care au beneficiat de bursele de merit oferite de CJC în cadrul „Programului de burse pentru elevii din mediul rural“. În cadrul festivităţii de premiere, elevii bursieri din anii terminali vor primi bursele pentru ultimele patru luni ale anului școlar 2015 - 2016, burse ce se ridică la valoarea de 77.000 de lei.

PROGRAM UNICAT

Programul unicat la nivel naţional a fost iniţiat, în 2008, de președintele CJC, Nicușor Constantinescu, și a avut ca beneficiari elevii cu rezultate bune la învăţătură. De atunci, primii trei elevi din fiecare unitate şcolară din mediul rural din judeţ care au promovat examenul de admitere în liceele din judeţul Constanţa, curs de zi, au primit burse lunare în valoare de: locul I - 150 de lei, locul II - 100 de lei şi locul III - 50 de lei. Din 2008 și până acum, aproximativ 2.300 de elevi au beneficiat de ajutorul CJC, valoarea totală a premiilor ridicându-se la 17.000.000 de lei. „Programul de burse pentru elevii din mediul rural reprezintă o măsură de sprijinire a elevilor cu rezultate bune la învăţătură, bursele fiind un instrument eficient împotriva fenomenului de abandon şcolar, atât de răspândit în mediul rural”, a declarat vicepreședintele CJC Cristinel Dragomir.

Taguri articol


12