Germanii investesc în Şantierul Naval Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Germanii investesc în Şantierul Naval Mangalia

Social 02 Octombrie 2008 / 00:00 1055 accesări

După ani întregi în care privatizarea Şantierului Naval Mangalia (SNM), obiectiv important în industria naţională de apărare, a fost amînată de nu mai puţin decît patru ori, unul din \"fiii risipitori\" ai statului şi-a găsit investitor. Considerat un etalon în construcţia de nave militare, şantierul a trecut în istoria sa de o jumătate de secol prin schimbări radicale. De la 2.000 de angajaţi în anii ’90, şantierul a fost nevoit, în urma restructurărilor succesive, dar şi a datoriilor uriaşe acumulate în timp, să-şi desfăşoare activitatea cu doar cîteva sute de salariaţi. A urmat desprinderea SNM din societatea Arsenalul Armatei, însă după anul 2000 au fost făcuţi şi primi paşi, timizi ce-i drept, spre privatizare. Chiar dacă în cursa pentru preluarea societăţii s-a înscris chiar şi Şantierul Naval Daewoo Mangalia Heavy Industries, statul s-a decis abia în acest an asupra firmei care va investi în modernizarea şantierului. Printr-un acord de asociere cu Lürssen Lar Investment GmbH, conducerea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a aprobat achiziţionarea şantierului de către firma germană. Deşi vor mai trece cîteva luni pînă la începerea efectivă a producţiei, conducerea Lurssen Lar Investment GmbH şi-a inaugurat, ieri, operaţiunile în România. \"Ne ocupăm de mai bine de 130 de ani de proiectarea şi construcţia navelor, astfel că sîntem pregătiţi pentru a îndeplini cele mai înalte standarde de calitate pentru o producţie sistematică şi precisă. Pentru Grupul Lürssen este o nouă pagină de istorie începerea acestei activităţi aici şi credem că vom găsi la Mangalia o bază stabilă pentru a avea cu adevărat succes. Vom deservi Marina Militară Română, astfel că renumele acesteia ne dă un imbold să luptăm şi mai mult pentru a deveni un partener de încredere\", a declarat proprietarul Grupului Lürssen, Friedrich Lürssen. Printr-o investiţie de 10,5 milioane de euro la SNM, compania germană va desfăşura activităţi de reparaţii şi mentenanţă la navele Marinei Militare din Portul Mangalia, dar şi construcţia de componente şi vase pentru portofoliul firmei. \"Vrem ca de acum înainte să vedem la Mangalia nave militare, mai ales că SNM nu mai este unul din fiii risipitori ai AVAS-ului. Toţi cei care au lucrat aici şi-au făcut foarte bine treaba, astfel că avem încredere că lucrurile vor decurge bine şi în continuare. Acest parteneriat a fost stabilit iniţial pentru trei ani, dar avem încredere că vom avea toate condiţiile pentru mentenanţa fregatelor Marinei Militare, dar şi pentru celelalte nave din dotare\", a declarat directorul general în cadrul AVAS, Gabriel Dumitraşcu. Prezent la eveniment, primarul municipiului Mangalia, Caludiu Tusac, a afirmat că acest parteneriat cu prestigioasa companie germană va aduce numai beneficii în economia oraşului din sudul litoralului. \"Este foarte important că Grupul Lürssen a ales Mangalia, mai ales că partenerii germani sînt decişi să plătească taxele şi impozitele către noi. Pe de altă parte, este un lucru benefic pentru toţi aceşti oameni care îşi desfăşoară activitatea aici şi care au un loc de muncă sigur, dar şi o bucurie pentru foştii salariaţi care nu mai vedeau o speranţă în redresarea acestui şantier, a declarat Tusac. Grupul Lürssen este o companie de familie din Germania care desfăşoară activităţi din Suedia, SUA, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Kuweit, pînă în Africa de Sud, Nigeria, Ghana, Chile, Argentina, India şi Egipt. Lürssen este, de asemenea, un partener major şi furnizor de nave şi servicii de înaltă calitate pentru Marina Germaniei, căreia i-a furnizat fregatele F124 şi F125, corvetele K130 sau programele de căutătoare de mine.



12