Halep vrea o medalie olimpică în 2016

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis

Halep vrea o medalie olimpică în 2016

Sport 15 Septembrie 2014 / 00:00 433 accesări

Aflată pe locul secund în clasamentul WTA, Simona Halep are printre obiective câștigarea unui turneu de Mare Șlem și accederea pe prima poziție a ierarhiei mondiale. Sâmbătă, tenismena constănțeană în vârstă de 23 de ani a dezvăluit o altă țintă pe care și-a fixat-o: câștigarea unei medalii pentru România la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice, care va avea loc în 2016, la Rio de Janeiro. Aflată la București, unde a urmărit din tribunele Arenei BNR meciurile din Cupa Davis și a participat la un eveniment organizat la Stejarii Country Club, unde a schimbat câteva mingi cu un grup de copii și la final a acordat autografe, Halep a mărturisit că speră ca rezultatele ei să rămână în istoria țării. „Dacă aduci o medalie României la Olimpiadă înseamnă mult mai mult decât ce fac eu, dar sportul meu este individual şi este greu să te pregăteşti doar pentru Jocurile Olimpice. Noi avem săptămânal câte un turneu, însă voi face tot posibilul şi sper să aduc o medalie României, deşi nu va fi uşor. Sper să rămână şi rezultatele mele în istoria țării noastre şi să îşi aducă aminte de mine celelalte generaţii. Mai sunt doi ani până la Rio, este o perioadă lungă, nu ştiu cum mă voi prezenta fizic atunci, însă, dacă voi fi sănătoasă, voi juca”, spus Halep.

Tenismena a fost prezentă săptămâna trecută la Constanța, unde a susținut examenul de licență la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius” și a participat la petrecerea organizată cu ocazia logodnei fratelui ei, Nicolae. „A fost logodna fratelui meu și a fost un moment fericit în familia noastră. Le doresc să fie fericiţi şi să aibă mulţi copii, pentru că mie îmi plac copiii. Şi eu îmi doresc să am o familie frumoasă, trei copii îmi doresc, dar vom vedea ce îmi rezervă viitorul”, a declarat Halep.

SE MUTĂ ÎN ASIA. Tenismena constănțeană va participa, începând cu 21 septembrie, la turneul de la Wuhan (China), dotat cu premii în valoare totală de 2.440.070 de dolari, urmând să continue apoi tot în China, la Beijing, competiție dotată cu premii în valoare totală de 5.427.105 de dolari. „Mă simt bine acum, am o perioadă foarte bună. Mă pregătesc pentru următoarele turnee şi încerc să ajung la nivelul meu maxim ca să pot face treabă la turneele care au mai rămas. Nu am uitat de US Open, dar mi-am scos din minte ce a fost urât şi ce a fost greu. Am păstrat doar lucrurile pozitive. Am învăţat foarte mult din ultima înfrângere şi sper să fac mai bine în meciurile care vor urma. Deocamdată mă gândesc doar la următorul turneu, de la Wuhan, dar Turneul Campioanelor va fi cu siguranţă o competiție foarte frumoasă, mai ales că este prima mea experienţă, aşa că nu am nimic de pierdut”, a precizat Halep, care va participa în premieră la Turneul Campioanelor, programat în perioada 20-26 octombrie, la Singapore.

Taguri articol


12