HCM Constanţa inaugurează sezonul cu un trofeu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Supercupa României la handbal masculin: HCM - Steaua 32-30

HCM Constanţa inaugurează sezonul cu un trofeu

constănţenii şi-au adjudecat şi premiul de 10.000 euro
Eveniment 07 Septembrie 2007 / 00:00 763 accesări

HCM Constanţa scrie prima filă a istoriei Supercupei României, cîştigînd primul trofeu de acest fel din handbalul românesc. Disputată ieri, la Bucureşti, Supercupa României a oferit o partidă spectaculoasă cu multe răsturnări de scor şi cu o victorie meritată a echipei mai bune, care este şi campioana României – HCM Constanţa. Băieţii noştri au condus ostilităţile din startul partidei, dar bucureştenii s-au menţinut aproape pe tabela de marcaj, ba chiar au reuşit să preia conducerea la mijlocul primei reprize. Cîteva intervenţii reuşite ale lui Stănescu au făcut ca scorul să treacă de la 5-7 la 10-8 pentru constănţeni. Steliştii au reuşit iarăşi să egaleze, moment în care a intrat Mihai Popescu în poarta HCM-ului. Acesta a apărat senzaţional, în special după pauză, fiind unul din eroii Constanţei, alături de Laurenţiu Toma, care a şi fost declarat MVP-ul partidei. După ce au condus la pauză cu 15-14, constănţenii au început ceva mai slab repriza secundă, bucureştenii trecînd la conducere pe tabela de marcaj. Dar Popescu face adevărate minuni în poarta campioanei şi HCM preia conducerea la mijlocul reprizei secunde: 22-21 în min.45. De aici încolo, constănţenii pun stăpînire pe joc şi se detaşează continuu pe tabela de marcaj, ajungînd să conducă la 5 goluri diferenţă: 29-24 în min.55. Finalul este incandescent cu steliştii, sperînd într-o minune care nu avea cum să se producă, pentru că Toma a dovedit că merită din plin titlul de MVP! Victorie pentru HCM, care obţine prima Supercupă din istorie în faţa a nu mai puţin de 200 de suporteri veniţi de la malul mării cu mai multe autocare puse la dispoziţie de conducerea clubului

Scor final: HCM Constanţa – Steaua Bucureşti 32-30 (15-14). Au evoluat - HCM (antrenor Lucian Râşniţă): Stănescu 4 intervenţii, Popescu 18 intervenţii; Broz 7, Schjolin 3, Timuzsin, Timofte 2, Şoldănescu, Toma 11 (3x7m), Vukovic, Adzic 2, Săulescu 2, Csepreghi, Mureşan, Hetjmanek 5; Steaua (antrenor Radu Voina): Laufceag, Ciobanu; Georgescu 8 (3x7m), Buricea 3, Rudic 3, Şania 4, Mazilu 1, Vujadinovic 3, Stavrositu 4, Bogdan Voina 4, Dediu, Novanc, Tudor, Ilieş. A arbitrat corect cuplul Bejenariu – Cîrligeanu.

La final, oficialii şi jucătorii constănţeni au sărbătorit împreună cîştigarea trofeului. “Ne bucurăm că sîntem primii cîştigători ai Supercupei şi că am demonstrat că avem echipă bună. Suporterii au fost extraordinari şi sper să-i avem alături şi în Suedia, în prima deplasare din Liga Campionilor”, a declarat directorul executiv al HCM Constanţa, Nurhan Ali. “Ne bucurăm pentru această victorie, dar nu trebuie să ne entuziasmăm foarte tare. Este doar un meci la începutul unui sezon extrem de greu”, a spus antrenorul Lucian Râşniţă. “Era mai bine dacă acest succes ar fi venit la finalul campionatului şi ar fi contat în lupta pentru titlu. Oricum, este un trofeu important, care ne dă un moral bun înaintea unui sezon greu, cu meciuri în Liga Campionilor. În plus, am jucat ca o echipă adevărată”, a adăugat cel mai bun jucător de pe teren, Laurenţiu Toma. De partea cealaltă, antrenorul Stelei, Radu Voina, a recunoscut superioritatea campionilor: “Victoria este meritată! HCM Constanţa a făcut mai puţine greşeli decît noi şi de aceea a cîştigat trofeul!”.



12