HCM dispută primul meci de verificare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin

HCM dispută primul meci de verificare

Sport 03 August 2013 / 00:00 574 accesări

Aflată în cantonament în Slovenia, la Catez, până pe 12 august, HCM Constanţa şi-a programat deja primul meci de verificare. După ce vineri au efectuat primele două şedinţe de pregătire, constănţenii vor întâlni sâmbătă pe RK Sevnica, formaţie ce a încheiat pe locul 5 ultima ediţie de campionat din Slovenia. Alte două partide de verificare au fost programate pe 5 august, cu Celje Pivovarna Lasko, şi pe 10 august, cu Maribor Branik.

FILME, JOCURI ŞI PLIMBĂRI. Dacă antrenorii Zvonko Sundovski, Marko Isakovic şi Alexandru Buligan au fixat un program spartan de pregătire, cu antrenamente dimineaţa şi seara, handbaliştii constănţeni şi-au stabilit şi ei... propriul „program”. Unul care să-i mai destindă după şedinţele de alergare şi sala de forţă programate dimineaţa, urmate de antrenamentul de seară, din sală. „Ne aşteaptă un program destul de încărcat, dar absolut necesar înaintea unui sezon care se anunţă cel mai greu din ultimii ani, mai ales în urma modificării sistemului competiţional. Ne prind foarte bine aceste antrenamente, chiar la dacă finalul zilei cădem istoviţi. Încercăm însă să combinăm aceste antrenamente şi cu „şedinţe” mai relaxante. Unii dintre noi au adus mai multe filme, alţii sunt pasionaţi de jocuri, iar unii încearcă să descopere şi împrejurimile micuţei staţiuni slovene”, a declarat portarul Mihai Popescu.



12