HCM, în faţa unei serii infernale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

HCM, în faţa unei serii infernale

Sport 02 Octombrie 2008 / 00:00 773 accesări

Vicecampioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, va demara sîmbătă o serie infernală cu cinci jocuri în decurs de două săptămîni. Trei partide în Liga Naţională şi cele două manşe din turul secund al Cupei Cupelor sînt cele cinci confruntări extrem de importante pentru formaţia constănţeană. Prima partidă din această serie se va disputa sîmbătă, de la ora 11.00, pe terenul lui Minaur Baia Mare, în cadrul etapei a şasea a Ligii Naţionale. HCM va evolua apoi pe teren propriu cu CSM Oradea, miercuri (8 octombrie, ora 18.00, etapa a şaptea), pentru ca sîmbăta viitoare (11 octombrie, ora 18.30) formaţia preluată de Zoran Kurtes să-şi facă debutul european în ediţia 2008-2009 a Cupei Cupelor, în deplasare, contra polonezilor de la Vive Kielce. Va urma un meci extrem de important pentru întrecerea internă, pe terenul lui UCM Reşiţa (miercuri, 15 octombrie), pentru ca pe 18 octombrie (ora 18.00) seria “de foc” să se încheie cu returul, de la Constanţa, din Cupa Cupelor, cu Vive Kielce. “Întotdeauna cel mai important joc e cel care urmează. Acum ne gîndim doar la meciul cu Minaur Baia Mare, pe care trebuie să facem tot posibilul să-l cîştigăm”, a declarat antrenorul principal al HCM-ului, Zoran Kurtes. HCM se va pregăti în această dimineaţă la Sala Sporturilor, iar în jurul prînzului va efectua deplasarea cu autocarul la Bucureşti, de unde, la ora 18.20, va pleca cu trenul la Baia Mare.

Taguri articol


12