Ieșim în stradă dacă salariul minim nu creşte aşa cum a propus Guvernul PSD

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bogdan Hossu , preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA“:

Ieșim în stradă dacă salariul minim nu creşte aşa cum a propus Guvernul PSD

Social, Politică 14 Noiembrie 2019 / 13:24 1376 accesări
Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA“, Bogdan Hossu

Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA“, Bogdan Hossu

O decizie a Guvernului de a nu creşte salariul minim cu 100 de lei de la 1 ianuarie 2020, așa cum a propus fostul Guvern Dăncilă, ar da impresia că actualul Cabinet Orban este dezinteresat de situaţia cetăţenilor şi mult mai interesat de satisfacerea angajatorilor, iar consecinţa acestei decizii ar fi organizarea de acţiuni de stradă, a declarat, miercuri, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA“, Bogdan Hossu.

Liderul sindical a avut o întrevedere, miercuri, cu ministrul Muncii, Violeta Alexandru, privind procedurile pentru creşterea salariului minim pe economie. „Nu sunt îngrijorat de posibilitatea ca salariul minim să nu crească cu 100 lei de la 1 ianuarie 2020, pentru că, așa cum i-am spus şi doamnei ministru, neefectuarea unei asemenea creşteri, pe o structură în care este evident o debalansare a distribuţiei creşterii economice între capital şi lucrător, nu ar face decât să dea impresia că actualul Guvern este dezinteresat de situaţia cetăţenilor şi este mult mai interesat de satisfacerea angajatorilor, drept pentru care consecința vor fi acţiunile de stradă",a afirmat liderul de sindicat după întrevederea cu ministrul Alexandru.

Preşedintele CNS „Cartel ALFA“ a apreciat că motivele care i-ar împinge pe sindicalişti să recurgă la acţiuni de protest ar fi nivelul salariului minim şi lipsa puterii de cumpărare. „Oamenii vor ieşi în stradă pe salariul minim, pe dezechilibru, pe lipsa puterii de cumpărare. Să nu uităm că nu toată lumea este bugetară. Din acest punct de vedere, salariul minim e unul din cele trei instrumente legate de buna-distribuţie a creşterii economice care există în orice economie. Mai e politica fiscală şi al treilea element e posibilitatea de negociere colectivă, care astăzi în România nu există (...) numărul de contracte colective la nivel de unitate fiind încheiate, majoritatea, de reprezentanţii salariaţilor, care sunt de fapt oamenii angajatorilor“, a explicat Bogdan Hossu.

SALARIUL MINIM E DOAR O PARTE DIN VALOAREA COȘULUI PENTRU UN TRAI DECENT

Liderul sindical a susţinut că majorarea salariului minim nu influenţează negativ dezvoltarea economică. „Am atras atenţia că există date şi că vom veni cu toate datele necesare care arată, inclusiv în raportul OECD pe anul acesta, că de fapt creşterea economică este substanţială şi nu a fost afectată de creşterea salariului minim. Sunt datele statistice care arată că numărul de întreprinderi nu s-a modificat, ci din contră, a crescut, şi a crescut şi numărul de salariaţi, angajaţi oficial. Există şi un studiu al unui viceguvernator, împreună cu Banca Mondială, care arată că n-a avut nicio influenţă asupra dezvoltării economice a ţării creşterea salariului minim. Cel mai important din punctul de vedere al cetăţenilor şi al nostru ca sindicat este că avem coşul pentru trai decent astăzi la 6.954 de lei pentru o familie standard (2 adulți și 2 copii), deci salariul minim ar trebui să fie de aproape 3.500 de lei net, faţă de un net astăzi de, să spunem cu îngăduinţă, 1.300 lei", a încheiat Bogdan Hossu.



Ştiri recomandate

12