În Dobrogea sînt cele mai mici venituri pe cap de locuitor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În Dobrogea sînt cele mai mici venituri pe cap de locuitor

Economie 02 Iunie 2006 / 00:00 2331 accesări

Atît băncile mari cît şi cele mici au început, extrem de rapid, să dezvolte parteneriate cu firme mari de retail, fiind unul din canalele de distribuţie cel mai des utilizat. În acelaşi timp însă, instituţiile de credit au început şi cursa dezvoltării reţelelor în teritoriu, numai în 2005 fiind înfiinţate aprox. 700 de unităţi, în condiţiile în care toată reţeaua sistemului bancar românesc este formată din aprox. 3.600 de unităţi. “Este adevărat că au fost înfiinţate agenţii tot mai mici, tot mai specializate, dar foarte bine echipate”, a declarat preşedintele Institutului Bancar Român, Petru Rareş, la lucrările celei de-a III-a ediţii a Forumului Financiar Sud-Est European, organizat de revista Banii Noştri la Bucureşti. În ultimii cinci ani, în România s-au înfiinţat foarte multe hypermarket-uri, supermarket-uri, cash&carry, magazine de discount, de care toată lumea s-a bucurat, numărul acestora ajungînd, în prezent, la 222. Rareş spune că, numai anul trecut, vînzările de produse prin intermediul acestora a depăşit 12 miliarde de euro, iar în următorii cinci ani se vor mai înfiinţa alte 300 de unităţi a căror investiţii se vor cifra la aprox. 2 miliarde de euro.

În opinia lui Rareş, toate aceste unităţi nu reprezintă altceva decît “antemergătorii creditului de consum”, astfel că băncile au căutat, şi această strategie este aplicată în continuare, să-şi diversifice produsele, lansînd cardurile co-branded. El a mai adăugat că “provincia este cucerită de discount shop-uri, care acum încep să apară în zone cu 30.000 şi chiar 20.000 de locuitori, adică se îndreaptă spre mediul rural”. Sistemul bancar românesc se confruntă, susţine Rareş, cu o concurenţă fără precedent: toate băncile vor să fie prezente în toată ţara şi pe toate segmentele. Statisticile arată că, în prezent, există 16 unităţi bancare la 100.000 de locuitori. “Dezvoltarea reţelei urmăreşte nivelul de venituri. În acest sens, în Bucureşti, venitul minim pe cap de locuitor este de 300 de euro, în timp ce zona cea mai săracă este Dobrogea, cu toate zonele limitrofe, unde venitul ajunge la 200-240 de euro pe cap de locuitor. De altfel, în zona de Sud-Est există 14-15 unităţi teritoriale spre deosebire de Bucureşti unde există 23-25. Interesant este faptul că, deşi apar mereu unităţi bancare, acestea sînt din ce în ce mai mici, mai flexibile, specializate pe retail, dar se adresează unor localităţi tot mai mici. În concluzie, România şi întreaga Europă de Sud-Est vor fi sub presiunea marilor grupuri financiare care vin în această zonă pentru a se dezvolta, astrfel că vom fi martorii unei accelerări a maturizării pieţei de retail”, a conchis preşedintele IBR.



Ştiri recomandate

12