În România se moare pe lista de aşteptare! NU se mai efectuează transplanturi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fără precedent!

În România se moare pe lista de aşteptare! NU se mai efectuează transplanturi!

Sănătate 28 Noiembrie 2016 / 18:08 470 accesări

Deşi listele de aşteptare sunt imense, iar oamenii mor pur şi simplu sperând într-o minune, atacurile declanșate în spațiul public asupra Agenției Naționale de Transplant (ANT) și asupra activității de transplant au avut drept consecință oprirea totală a activităţii în acest domeniu, în întreaga ţară. Specialiştii, atât de puţini, care activează pe această complicată specialitate se întreabă cui foloseşte stoparea transplanturilor sau aruncarea de dubii asupra activităţii extraordinare a medicilor români.

Potrivit lui Radu Deac, directorul executiv al ANT, "atacurile declanșate recent, în spațiul public, asupra ANT și asupra activității de transplant au drept consecință faptul că din acel moment nu s-a mai efectuat niciun transplant în România, fapt fără precedent. La singurul donator în moarte cerebrală declarat la Satu Mare (...) în cursul zilei de sâmbătă, 26 noiembrie, medicul legist a refuzat să-și dea acordul de teamă să nu fie implicat în scandalul mediatic la care asistă". El a precizat că primele prelevări de la donatori aflați în moarte cerebrală s-au efectuat în România în 1997. Totodată, conform informațiilor furnizate de ANT, în ultimii ani s-a ajuns la peste 500 de transplanturi de organ solid și medulare și peste 400 transplanturi de țesuturi și celule pe an.

La rândul său, Victor Zota, consilier la ANT, a spus că de 10 zile, în România, nu s-a mai făcut niciun transplant. Potrivit lui Zota, de aproape 20 de ani, la ANT există un mecanism privind felul în care se efectuează coordonarea națională și alocarea organelor. "Nu există ordine pe lista de așteptare. Există eventual o oarecare prioritizare dacă există urgențe mari (...). Alegerea se face în funcție de compatibilitate imunologică", a spus Victor Zota.

Și Irinel Popescu, șeful Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, s-a referit la unele acuzații privind activitatea de transplant: "Noi am avut o singură dominantă și anume aceea de a nu pierde niciun ficat disponibil, de a nu pierde niciun donator disponibil (...). Nu există o prioritate pe listă (...). De-a lungul timpului, această alocare s-a făcut întotdeauna pe criterii strict profesionale (...) și orice afirmații calomnioase pe această temă, din punctul meu de vedere, sunt total neavenite".

La rândul său, Mihai Lucan, șeful Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj, crede că "e un moment greu. Au fost nenumărate momente grele în existența noastră (...), dar parcă niciodată așa de dramatic ca acum. Nu înțeleg de ce, pentru că activitatea de transplant din România (...) este rodul muncii nebune și al unor sacrificii extraordinare făcute de 4 oameni, poate 5, dar intermitent. Ne-am sacrificat familiile, ne-am sacrificat timpul liber, ca (...) să nu mai fie nevoie ca oameni extrem de bolnavi și săraci (...) să apeleze disperați la Ministerul Sănătății ca să li se dea bani să meargă în Austria, că aud că chestia asta este la modă", a declarat Mihai Lucan. Potrivit acestuia, nimeni nu are dreptul să oprească o activitate introducând suspiciuni. "Mă întreb cui îi folosește ca activitatea de transplant din România să fie oprită, cine e beneficiarul acestui lucru? (...) Cum să mai faci transplant fără donatori?", a mai spus Lucan.

Crina Ștefănescu, președintele Asociației Transplantaților de Ficat LIVERTRANS, a spus că pacienții sunt îngrijorați de afirmațiile ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

"Ele au impact (...) negativ asupra percepției oamenilor asupra Programului Național de Transplant (...). Dacă domnul ministru vrea să rămână în istorie, (...) ar fi trebuit să recunoască medicina de transplant ca o medicină de mare performanță. (...) Noi nu suntem niște hoți", a spus aceasta.

Totodată, Danil Tulugea, beneficiar al unui transplant hepatic, i-a cerut demisia ministrului Sănătății. "Fac parte din grupul fericiților beneficiari ai unui transplant hepatic, transplant efectuat în „fatidicul“ an 2014, așa cum îl numește ministrul Sănătății (...). De profesie sunt jurist, (...) nu am beneficiat de niciun favoritism. (...) Mă gândesc foarte bine dacă nu o să-i fac o plângere penală. Dacă domnia sa își retrage acuzațiile aduse programelor naționale de transplant și demisionează în timpul cel mai scurt, (...) începem să intrăm din nou într-o normalitate", a afirmat Tulugea.



12