Inflația în Zona Euro a scăzut la +2,9% în octombrie, la cel mai mic nivel din ultimii doi ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inflația în Zona Euro a scăzut la +2,9% în octombrie, la cel mai mic nivel din ultimii doi ani

Economie 31 Octombrie 2023 / 17:16 2660 accesări

Potrivit datelor provizorii furnizate de Eurostat, inflația în cele 20 de țări care folosesc moneda euro a scăzut +2,9% în octombrie, la cel mai mic nivel din luna iulie 2021.

Economiștii consultați de Reuters se așteptau ca indicele să ajungă la valoarea de +3,1% în octombrie. Inflația de bază, care exclude prețurile la energie și alimente, a scăzut de la +4,5% la +4,2%.

Biroul european de statistică estimează că economia Zonei Euro s-a contractat cu -0,1% în trimestrul al treilea al anului, comparativ cu cel precedent. În privința Uniunii Europene în ansamblu, se așteaptă o apreciere cu +0,1%. Pe țări, economia Germainei a scăzut cu -0,1% în al treilea trimestru. Cel mai mult a crescut PIB-ul Letoniei (+0,6%), Belgiei (+0,5%) și Spaniei (+0,3%)

Banca Centrală Europeană (BCE) se așteaptă ca PIB-ul Zonei Euro să crească cu +0,7% în acest an și cu +1% în 2024. Amintim că BCE a menținut dobânda de referință neschimbată la 4%, după o serie de zece majorări consecutive. Instituția a precizat că lupta contra inflației nu s-a încheiat și că monitorizează evoluțiile din Orientul Mijlociu.

Sursă: Eurostat



Ştiri recomandate

12