Ioan Sdrobiş, noul antrenor al FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ioan Sdrobiş, noul antrenor al FC Farul

Eveniment 23 August 2010 / 00:00 2260 accesări

RELU DAMIAN, NOUL PREŞEDINTE. După ce au rezolvat problema participării în următorul sezon al Ligii a II-a, conducătorii Farului au început construirea strategiei pentru campionat, primul punct al proiectului fiind numirea unui antrenor de valoare. Astfel, oficialii grupării de pe litoral au încercat să-l readucă la Constanţa pe tehnicianul cu cele mai bune rezultate din istoria clubului, Petre Grigoraş. Onorat de ofertă, “Grig” se află la un pas de vicecampioana Unirea Urziceni, motiv pentru care a respins elegant propunerea Farului. „Un răspuns definitiv voi da marţi dimineaţa, dar şansele sunt foarte mici. Practic, le-am cam spus să caute un alt antrenor. Din păcate, clarificarea situaţiei la Farul a venit prea târziu. Am venit de două ori la Constanţa să discut despre preluarea echipei şi am plecat cu coada între picioare. Dacă ceea ce se întâmplă în acest moment ar fi avut loc în urmă cu două săptămâni, toate problemele ar fi fost rezolvate. Între timp a trebuit să discut şi cu alte echipe, pentru că nu aveam de unde să ştiu ce se va întâmpla. În plus, tentaţia Ligii I este destul de mare”, a declarat Grigoraş, care a adăugat că se bucură că Farul s-a salvat de la desfiinţare: „Se pare că lucrurile au intrat pe făgăşul normal şi sper să se formeze o echipă puternică la Constanţa”. În aceste condiţii, conducătorii clubului constănţean s-au orientat rapid către o altă soluţie, discutată în cadrul şedinţei desfăşurate ieri după-amiază, în timpul căreia s-a decis ca Relu Damian să fie noul preşedinte al grupării de pe litoral. Fost conducător la FCM Bacău, dar şi impresar, acesta a avut un rol important în numirea noului tehnician.

ACORD CU IOAN SDROBIŞ. După două ore de negocieri, oficialii Farului au ajuns la un acord de principiu cu Ioan Sdrobiş, care va prelua echipa începând de azi. Tehnicianul în vârstă de 64 de ani are un palmares extrem de bogat în spate, antrenând mai multe formaţii din Liga I, printre care Oţelul Galaţi, Selena Bacău, U. Cluj, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Baia Mare, Extensiv Craiova, CSM Reşiţa, FC Vaslui, dar a trecut şi pe la divizionara secundă Midia Năvodari. Ultima oară, “Părintele” a îndeplinit funcţia de manager general la Jiul Petroşani, club retrogradat în Liga a IV-a din cauza problemelor financiare. Obiectivul lui Sdrobiş va fi formarea unei echipe competitive, dar şi ocuparea unui loc cât mai bun în clasamentul Seriei I. „Nu am semnat încă nimic. Am avut prima întâlnire cu patronul clubului şi am discutat despre ce se poate face. Este o situaţie de criză şi trebuie înţeles acest lucru. Pe primul loc este încropirea unei echipe cu care să participăm în campionat. Au venit câţiva jucători cu state vechi în liga secundă şi vom mai aduce câţiva fotbalişti tineri”, a spus noul tehnician, care îl va avea ca secund pe Gică Butoiu. Împreună cu acesta, dar şi cu oficialii clubului, Sdrobiş a inspectat baza sportivă şi a stabilit programul de pregătire pentru această săptămână.

NUME IMPORTANTE ÎN LOT. În privinţa lotului, la Constanţa au sosit deja 12 jucători, majoritatea foşti jucători la FCM Bacău şi Jiul Petroşani. Printre ei se numără atacantul Adrian Câmpeanu, fostul golgeter al Seriei a II-a, iar azi este aşteptat să vină la FC Farul şi portarul Cristian Hăisan, de la FC Vaslui. Lotul va fi completat cu jucători tineri, din propria pepinieră, dar şi cu alte transferuri până la finalul acestei luni. Până atunci, formaţia de pe litoral va susţine mâine, de la ora 17.30, primul meci oficial din acest sezon, urmând să dea piept, în deplasare, cu ACS Berceni, în faza a IV-a a Cupei României. La acest joc, FC Farul se va prezenta cu juniorii în vârstă de 16 şi 17 ani, care sunt deja legitimaţi şi au viza medicală la zi.



12